|luni, ianuarie 22, 2018
  • Follow Us!

Sparle si soparle 

Sparle si soparle

• La începutul acestei săptămâni, acţionarii Oltchim au aprobat aproape cu unanimitate de voturi (99,9865%) propunerea de introducere a managementului privat la întreprindere. Spunem „aproape” pentru că a existat un acţionar minoritar care s-a opus din start acestei idei şi care nu agrează deloc intenţiile Ministerului Economiei de a aduce un manager privat la Oltchim. Numele „revoluţionarului”: directorul (încă!) Constantin Roibu, cel care deţine în nume propriu 0,0135% din acţiunile combinatului chimic.

• Comisia de Etică a PNL Râmnicu Vâlcea organizează zilnic şedinţe de „casting” politic cu virtualii candidaţi la Consiliul Local. Se joacă un teatru ieftin! Onorabilii domni Jean Decuseară, Victor Giosan, Mihai Sporiş şi apreciata ziaristă Valeria Tănase (despre „pitici” nu vorbim) sunt membri într-un juriu care va selecta echipa de consilieri locali ai PNL. O concluzie s-a desprins după primele şedinţe: multă mediocritate şi foarte puţină valoare. Oricum, pe listă, pe primele poziţii, vor intra cei care „sar la cap”. Cât mai sus!

• Nu putem înţelege deloc atitudinea pasivă a Ministerului Economiei, care îl lasă pe directorul Roibu să arunce sute de mii de euro pentru achiziţionarea unor handbaliste de lux în condiţiile în care fabrica Oltchim este aproape pe butuci, iar muncitorii sunt trimişi în şomaj tehnic. Ultima achiziţie „de culoare” a clubului se numeşte Allison Pineau, o franţuzoaică care stă mai mult prin spitale şi pentru care Oltchim-ul îi va plăti incredibila sumă de 10.000 de euro pe lună. Cu aceşti bani, Roibu putea achita nişte salarii bune la 30 de angajaţi de la Oltchim în fiecare lună!

• De câteva zile, Elena Frîntu, cea care deţine 90% din acţiunile Clinicii Rapitest, a demarat lucrările de construire a unui imobil cu patru etaje, chiar în spatele sediului clinicii din centrul Râmnicului. Numai că „doamna Rapitest” nu s-a gândit nici o clipă că este foarte aproape de a încălca legea pentru că deţine o autorizaţie de construire veche de doi ani, iar şantierul nu poartă nici un fel de inscripţii cu numele beneficiarului, al constructorului şi denumirea investiţiei.

• Avocatul Petre Grigore, candidatul UNPR la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, va fi votat şi de mulţi pedelişti, liberali, pesedişti, ţărănişti şi adepţi ai Monarhiei, care s-au săturat până peste cap de personaje prăfuite.

• Senatorul Emilian Frâncu nu stătea chiar rău în sondaje acum o lună dar recent a declarat pe una din televiziunile locale, că va demola Piaţa Centrală după ce va ajunge primar, va crea acolo un loc de întâlnire a cetăţenilor, o piaţetă şi că va închide comerţul în Hala Centrală spre a muta în acel loc Filarmonica. Mulţi râmniceni s-au îngrozit de planurile liberalului!

Leave a Response