|duminică, decembrie 16, 2018
  • Follow Us!

Amanta consilierului MAI Adrian Altărescu a fost reţinută pentru trafic de influenţă 

Prietenii lui Nicolae Minea, săltaţi unul, câte unul

Amanta consilierului MAI Adrian Altărescu a fost reţinută pentru trafic de influenţă

O femeie a fost reţinută marţi seara de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa sub învinuirea de trafic de influență. Surse neoficiale spun că aceasta ar fi iubita unuia dintre consilierii fostului ministru al Internelor, Traian Igaş. 

Suspecta se numeşte Delia Ioana Lenghel. Femeia a fost denunţată de o constănţeancă. Aceasta a înregistrat-o pe Lenghel în timpul mai multor întâlniri, care au avut loc la Bucureşti, aşa că procurorii au filmul complet al evenimentelor care s-au derulat în perioada ianuarie-septembrie 2010. Anchetatorii au spus că ea a fost prinsă în flagrant delict în timp ce lua suma de 4000 de euro de la o persoană căreia îi promisese că îi va obține angajarea în Jandarmerie. Femeia susținuse că se va folosi de relaţiile pe care le are cu Adrian Altarescu, consilier în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. 

Femeia a fost reţinută pentru 24 de ore. Miercuri va fi dusă la instanţă cu propunere de arestare preventivă.

„Ziarul de Vâlcea“ a relatat pe larg aventurile erotico-economice în judeţul Vâlcea ale consilierul MAI, Adrian Altărescu, din vara anului 2010. Pe-atunci, Altărescu şi amanta lui se ocupau de trafic de influenţă în favoarea lui Nicolae Minea, fostul proprietar al Hotelului Alutus din Râmnicu Vâlcea. 

Consilier guvernamental, prieten la cataramă cu infractorul Minea 

Tiberiu Pîrnău 


Legătura dintre consilierul din Ministerul Administraţiei şi Internelor, Adrian Altărescu, şi infractorul barbugiu Nicolae Minea de la Râmnicu Vâlcea este una extrem de dubioasă, dar, în acelaşi timp, puternică. Această „apropiere” dintre un consilier guvernamental, fost director în MAI, si Nicolae Minea ar putea să fie explicată prin ceea ce sugerează şi colegii de la Revista „Criterii”, adică: şantajul. Bănuim că Altărescu a căzut în plasa întinsă de Minea, atunci când s-a cazat la Hotelul Alutus din Râmnicu Vâlcea şi a acceptat anumite „favoruri” din partea fostului patron. Probabil că Nicolae Minea deţine înregistrări video, nu tocmai onorabile, cu domnul Altărescu şi o colegă de-a domniei sale din minister. Mai există şi o altă variantă la fel de plauzibilă: Adrian Altărescu acţionează în favoarea lui Nicolae Minea în baza unor „servicii de consultanţă” plătite cu generozitate de omul de afaceri penal. 


Cine este Adrian Altărescu?

De profesie arhitect, Altărescu lucrează în Ministerul Administraţiei şi Internelor de 7 ani (consilier superior), timp în care a ocupat pentru o scurtă perioadă de timp şi funcţia de director. Acesta este şi cadru didactic, mai precis lector universitar la Universitatea „Spiru Haret”, catedra de arhitectură. De asemenea, consilierul guvernamental este şi preşedintele Asociatiei JICA Alumni Romania (JAR). JAR – asociaţia specialiştilor români care s-au specializat în Japonia, in cadrul programelor JICA. Aşadar, ne întrebăm din nou: ce relaţie de prietenie ar putea exista între o persoană ca Adrian Altărescu şi controversatul om de afaceri vâlcean Nicolae Minea?

 

Cel mai bogat funcţionar din MAI 

 

Altărescu nu este deloc un om sărac. Dimpotrivă, din declaraţia de avere postată pe site-ul www.mai.gov.ro aflăm că „japonezul” este cel mai bogat angajat din minister, având următoarele proprietăţi: două terenuri în Bragadiru, de 2000 mp; un apartament şi patru garsoniere în Bucureşti; o casă în Brăila; un apartament în construcţie în (atenţie!) Râmnicu Vâlcea, conform contract de execuţie 5543 din 29. 10.2008, în valoare de 41.500 euro. Consilierul guvernamental deţine un veritabil parc auto format din patru maşini: două Renault Laguna, achiziţionate în anul 2001, un BMW 735 din 2004 şi un VW din 2008. În anul 2007, Adrian Altărescu a obţinut din „înstrăinări bunuri” suma de 129.400 lei noi. În anul 2009, acesta a obţinut, conform fişei fiscale, 36.122 RON (salarii – MAI) şi 28.612 RON de la Universitatea „Spiru Haret” pentru activitatea didactică universitară. 

Trafic de influenţă şi ameninţări 


Strâns cu uşa de trecutul său „năbădăios” din Hotelul Alutus, funcţionarul guvernamental face acum trafic de influenţă fără nici un fel de jenă în favoarea lui Nicolae Minea. Pe surse am aflat că Adrian Altărescu a fost zilele trecute la Oficiul Naţional de Cadastru, unde a făcut un scandal monstruos şi le-a bătut cu pumnul în masă funcţionarilor deoarece au îndrăznit să elibereze anumite acte, care l-au dezavantajat pe amicul său Minea. Altărescu s-a prevalat de funcţia sa din Ministerul Administraţiei şi Internelor şi i-a ameninţat cu destituirea pe mai mulţi angajaţi ai Oficiului de Cadastru. La fel a procedat la Râmnicu Vâlcea, la Oficiul Judeţean de Cadastru, tânăra domnişoară (extrem de „apropiată” lui Altărescu), care lucrează şi ea în Ministerul Administraţiei. Este mai mult decât evident că Adrian Altărescu se comportă ca un veritabil avocat al infractorului dovedit (cu condamnare penală de 8 ani închisoare cu executare), Nicolae Minea. 
Aşteptăm reacţia ministrului Traian Igaş

Prin intermediul acestui articol solicităm un punct de vedere al prefectului Petre Ungureanu, în calitate de reprezentant al Guvernului României în judeţul Vâlcea. Totodată, aşteptăm o reacţie promptă din partea ministrului Traian Igaş la sesizările noastre referitoare la „aventurile politico-sexualo-economice” ale subalternului Adrian Altărescu, cel care, iată, pune într-o lumină extrem de nefavorabilă Ministerul Administraţiei şi Internelor. 

Articol din data de 3 iulie 2011.

 

Leave a Response