Un şofer care conducea cu piciorul în ghips a intrat cu maşina într-un pod, omorându-şi prietenul

duminică, 11 martie 2012

Un şofer care conducea cu piciorul în ghips a intrat cu maşina într-un pod, omorându-şi prietenul

Tinerii se întorceau de la discotecă, iar impactul cu platforma de beton a fost atât de puternic încât a „zburat" motorul de pe maşină. Conducătorul auto era băut la volan.

Sorin Constantin Bârchi (25 ani), din Bălceşti a murit în această dimineaţă de 11 martie, într-un teribil accident care a avut loc pe drumul ce leagă localităţile Mateeşti de Sineşti, judeţul Vâlcea. Şoferul unui Audi, cu numere de Bulgaria, Marian Predoiu (25 ani), tot din Bălceşti, nimeni altul decât prietenul lui Sorin, a intrat cu maşina într-un cap de pod. „Accidentul s-a datorat vitezei neadaptate şi a consumului de alcool, la proba cu etilotestul conducătorul auto având o alcoolemie de 0,56 mg./l alcool pur în aerul expirat", a spus insp.

Alina Teodorescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea. Cei doi tineri se întorceau de la discoteca din Berbeşti, iar bărbatul care conducea Audi avea şi un picior în ghips. Impactul a fost atât de puternic încât tânărul aflat pe locul din dreapta faţă a murit pe loc, fiind nevoie de intervenţia echipajului de la descarcerare pentru scoaterea lui dintre fiarele contorsionate. Mai mult decât atât, la impactul cu podul, motorul a „zburat" de pe maşină. Şoferul s-a ales doar cu câteva răni uşoare.

(www.adevarul.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe