Primarul Gheorghe Popa are ca obiectiv introducerea apei şi canalizării în toate satele

duminică, 11 martie 2012

• Comuna Tetoiu votează pentru continuitate

Primarul Gheorghe Popa are ca obiectiv introducerea apei şi canalizării în toate satele

Recent, primarul comunei Tetoiu, Gheorghe Popa, ne-a spus că o prioritate a mandatului său o constituie introducerea apei şi a canalizării în toate satele, obiectiv care poate fi realizat în următorii 2-3 ani. „În acest moment, toate şcolile sunt reabilitate, modernizate şi dotate cu centrale termice. În acest an, vrem să realizăm şi asfaltarea celor 8 kilometri din drumul DJ 676 G, aflat în satul Popeşti, după ce anul trecut am executat lucrări de asfaltare pe 2,5 km. În această zonă a fost construit şi un pod din beton armat. În 2011 au început şi lucrările la piaţa centrală din satul Tetoiu, lucrări ce vor fi finalizate în anul 2012. S-a amenajat un punct muzeistic în satul Ţepeşti. Cu plăţile stăm bine, furnizorii îi avem achitaţi, iar personalul ce aparţine de primărie este cu plata la zi. Dispensarul medical funcţionează, avem două doctoriţe bine pregătite profesional, o ambulanţă, un cabinet stomatologic, o farmacie", a precizat primarul Gheorge Popa.

Primarul comunei Tetoiu ne-a mai declarat că anul trecut au început lucrările de refacere a podului peste Valea Româneasa, situat pe drumul DJ 676G Zătreni-Măneasa. „Acest drum judeţean face legătura între satele comunei Tetoiu şi reprezintă pentru aceste comunităţi o legătură directă între ele cât şi cu localităţile învecinate. Drumurile care fac legătura între satele acestei comune, traversează Valea Româneasa pe podul din lemn existent la kilometrul 14, care se află într-o avansată stare de degradare şi nu mai prezintă siguranţă în exploatare. Această vale are un caracter torenţial izolând astfel gospodăriile situate pe malurile văii şi creând dificultăţi în asigurarea unui mod de viaţă normal pentru locuitorii acestei zone. 

Înlăturarea acestor neajunsuri presupune relizarea unui pod din beton armat peste Valea Româneasa, pe drumul judeţean 676G, care va asigura şi îmbunătăţi condiţiile de viaţă şi de trafic ale populaţiei din zonă. Odată cu asigurarea accesului sigur şi rapid prin refacerea acestui pod, toată zona de pe malul drept al pârâului Sasa se va dezvolta şi prin punerea în valoare a agroturismului. Drumul judeţean 676G constituie cea mai scurtă cale rutieră de acces în satul Popeşti, aflat pe malul drept al pârâului Sasa, străbătând satele comunei de la un cap la celălalt", ne-a spus primarul Gheorghe Popa.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe