|miercuri, iulie 18, 2018
  • Follow Us!

CJ Vâlcea a împărţit aproape frăţeşte cele 17 milioane lei la toate localităţile din judeţ 

• Preşedintele Ion Cîlea nu face discriminări politice! Pentru finanţarea unor obiective de investiţii,

CJ Vâlcea a împărţit aproape frăţeşte cele 17 milioane lei la toate localităţile din judeţ

• cea mai mică sumă a primit-o primarul din Lădeşti, Ilie Dobre de la PC (50.000 lei), iar cei mai mulţi bani i-a luat edilul din Perişani, Ion Sandu de la PNL (425.000 lei)

După multe dispute aprinse, Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat miercuri, 29 februarie 2012 propunerea de repartizare a sumei de circa 17 milioane de lei din cota de 18,5% din impozitul pe venit şi din sumele defalcate din TVA încasate la bugetul de stat la nivelul judeţului Vâlcea, pentru echilibrarea bugetelor locale în vederea susţinerii programelor de dezvoltare locală şi pentru proiecte de infrastructură care necesită cofinanţare locală. Pentru a mulţumi pe toată lumea, conducerea CJ Vâlcea a luat decizia să împartă aproape egal la toate localităţile, acum în prag de campanie electorală pentru alegerile locale. Astfel, cu excepţia municipiului Râmnicu Vâlcea, toate cele 88 de localităţi din judeţ au primit sume de la CJ Vâlcea, media fiind undeva la 200.000 lei pe localitate: 

Alunu (179.000 lei), Amărăşti (220.000 lei), Bărăbăteşti (225.000 lei), Berislăveşti (180.000 lei), Boişoara (180.000 lei), Budeşti (180.000 lei), Bujoreni (210.000 lei), Buneşti (225.000 lei), Cernişoara (225.000 lei), Câineni (260.000 lei), Copăceni (170.000 lei), Costeşti (210.000 lei), Creţeni (215.000 lei), Dăeşti (200.000 lei), Dănicei (200.000 lei), Diculeşti (220.000 lei), Drăgoeşti (160.000 lei), Făureşti (220.000 lei), Fârtăţeşti (250.000 lei), Frânceşti (225.000 lei), Galicea (180.000 lei), Ghioroiu (150.000 lei), Glăvile (170.000 lei), Goleşti (90.000 lei), Grădiştea (170.000 lei), Guşoeni (220.000 lei), Ioneşti (160.000 lei), Laloşu (210.000 lei), Lădeşti (50.000 lei), Lăpuşata (80.000 lei), Lăcusteni (220.000 lei), Livezi (190.000 lei), Lungeşti (70.000 lei), Malaia (200.000 lei), Mateeşti (100.000 lei), Măciuca (180.000 lei), Mădulari (150.000 lei), Măldăreşti (225.000 lei), Mihăeşti (200.000 lei), Milcoiu (180.000 lei), Mitrofani (170.000 lei), Muereasca (180.000 lei), Nicolae Bălcescu (180.000 lei), Olanu (180.000 lei), Orleşti (300.000 lei), Oteşani (90.000 lei), Păuşeşti Otăsău (170.000 lei), Păuşeşti Măglaşi (300.000 lei), Perişani (425.000 lei), Pesceana (150.000 lei), Pietrari (190.000 lei), Popeşti (190.000 lei), Prundeni (230.000 lei), Racoviţa (180.000 lei), Roeşti (230.000 lei), Roşiile (180.000 lei), Runcu (150.000 lei), Sălătrucel (180.000 lei), Scundu (250.000 lei), Sineşti (180.000 lei), Slătioara (225.000 lei), Stăneşti (169.000 lei), Stoeneşti (220.000 lei), Stoileşti (166.000 lei), Stroeşti (225.000 lei), Suteşti (230.000 lei), Şirineasa (180.000 lei), Ştefăneşti (150.000 lei), Şuşani (100.000 lei), Tetoiu (180.000 lei), Titeşti (180.000 lei), Tomşani (225.000 lei), Vaideeni (130.000 lei), Valea Mare (220.000 lei), Vlădeşti (230.000 lei), Voiceşti (225.000 lei), Voineasa (200.000 lei), Zătreni (180.000 lei), Băbeni (120.000 lei), Bălceşti (230.000 lei), Băile Govora (180.000 lei), Băile Olăneşti (280.000 lei), Berbeşti (180.000 lei), Brezoi (180.000 lei), Călimăneşti (250.000 lei), Horezu (200.000 lei), Ocnele Mari (200.000 lei) şi Drăgăşani (300.000 lei). 

„În conformitate cu prevederile legale, 20% din sumele repartizate pentru bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale aprobate anual prin legea bugetului de stat şi din cota de 18,5% din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, aflată într-un cont distinct, deschis pe seama DGFP Vâlcea, se repartizează pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru proiecte de infrastructură care necesită cofinanţare locală. De asemenea, sumele reţinute ca urmare a necolectării la nivelul programat al impozitelor şi taxelor locale, chiriilor şl redevenţelor, vor fi repartizate pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi a proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală. 

Pentru repartizarea acestor sume, s-a solicitat în scris tuturor unităţilor administrativ-teritoriaie din judeţul Vâlcea să prezinte cereri pentru cofinanţarea programelor de dezvoltare locală care necesită cofinanţare locală. Din analiza cererilor pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi a proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, transmise de primării, a rezultat faptul că în această etapă este necesară repartizarea sumei de 17 milioane de lei, ţinând seama de: asigurarea cu prioritate a fondurilor care reprezintă partea de cofinanţare a autorităţilor publice locale la realizarea proiectelor cu finanţare externă nerambursabilă; asigurarea cofinanţării autorităţilor publice locale la realizarea proiectelor ce au aprobată finanţare naţională nerambursabilă; asigurarea fondurilor pentru continuarea obiectivelor de investiţii aflate în derulare din anii precedenţi, cuprinse în programul de dezvoltare locală. Sumele rămase neutilizate la finele anului 2012 menţionate şi care se reflectă în excedentul bugetului local, vor fi utilizate în anul următor cu aceeaşi destinaţie”, a ţinut să precizeze Ion Cîlea, preşedintele CJ Vâlcea.

(Petre Coman)

Leave a Response