|vineri, iulie 20, 2018
  • Follow Us!

Prefectul ţine şedinţele Comisiei de Dialog Social… fără sindicate 

Prefectul ţine şedinţele Comisiei de Dialog Social… fără sindicate

Şedinţa Comisiei de Dialog Social s-a desfăşurat în data de 22 februarie 2012, conform Ordinului prefectului nr. 103/13 februarie 2012. Tema şedinţei a constituit-o materialul prezentat de conducerea AJOFM, referitor la măsurile aplicate în anul 2011, la nivelul judeţului Vâlcea, în vederea dezvoltării activităţilor de ocupare profesională. Dezbaterile care au urmat au avut în vedere posibilităţile de angajare ale persoanelor provenite din centrele de plasament, proiectul de act normativ prin care se aduc modificări şi completări Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea forţei de muncă preconizate, precum şi clarificări referitoare la derularea proiectelor finanţate prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

La punctul 2 de pe ordinea de zi – analiza problemelor economice şi sociale cu care se confruntă organizaţiile sindicale şi patronale din judeţul Vâlcea – dezbaterile au fost stopate din cauza neparticipării reprezentanţilor confederaţiilor sindicale Blocul Naţional Sindical, CNS Cartel Alfa, CNSLR Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, CSN Meridian. Această temă va fi reluată în şedinţa Comisiei de Dialog Social Vâlcea din 21 martie 2012.

Leave a Response