CSM, ca şi salvată de la retrogradare

duminică, 19 februarie 2012

<!--(if gte mso 9)> Normal 0 false false false EN-US X-NONE X-NONE MicrosoftInternetExplorer4 (endif)--><!--(if gte mso 9)> (endif)--><!--(if gte mso 10)> <style> /* Style Definitions */ table.MsoNormalTable mso-style-name:"Table Normal"; mso-tstyle-rowband-size:0; mso-tstyle-colband-size:0; mso-style-noshow:yes; mso-style-priority:99; mso-style-qformat:yes; mso-style-parent:""; mso-padding-alt:0cm 5.4pt 0cm 5.4pt; mso-para-margin-top:0cm; mso-para-margin-right:0cm; mso-para-margin-bottom:10.0pt; mso-para-margin-left:0cm; line-height:115%; mso-pagination:widow-orphan; font-size:11.0pt; font-family:"Calibri","sans-serif"; mso-ascii-font-family:Calibri; mso-ascii-theme-font:minor-latin; mso-fareast-font-family:"Times New Roman"; mso-fareast-theme-font:minor-fareast; mso-hansi-font-family:Calibri; mso-hansi-theme-font:minor-latin; mso-bidi-font-family:"Times New Roman"; mso-bidi-theme-font:minor-bidi;

(endif)--> Fotbal, Liga a II-a

CSM, ca şi salvată de la retrogradare

federalii au decis să se revină la vechiul statut n din eşalonul secund vor mai „pica" numai ultimele trei clasate n o formaţie s-a retras deja din campionat

Fotbaliştii de la CS Municipal au primit o veste cum nu se putea mai bună din partea oficialilor de la Federaţia Română de Fotbal. Direcţia de Competiţii a FRF a anunţat că, având în vedere faptul că Statutul FRF, aprobat în Adunarea Generală din data de 9 mai 2011, nu a intrat încă în vigoare, astfel că Hotărârea Comitetului Executiv privind modificarea sistemului competiţional nu produce efecte, în anul competiţional 2011/2012, să se aplice sistemul competiţional care a fost aprobat de Adunarea Generală a FRF la data de 11.05.2009. Pe scurt, din fiecare serie a eşalonului II vor retrograda numai formaţiile aflate pe locurile 14-16 la finalul campionatului şi nu cinci formaţii, cum prevedea nou statut. De asemenea, s-a mai stabilit că în primul eşalon promovează formaţiile de pe prilele doup locuri ale clasamentului final şi că doar primele cinci echipe de la finalul turului au obligativitatea să depună actele pentru licenţiere. Gruparea vâlceană CS Municipal a terminat prima parte a clasamentului pe locul 14 şi până la final va mai trebui să urce numai un loc pentru a nu retrograda. Mai mult decât atât, din Seria a II-a s-a retras deja o echipă, Arieşul Turda, urmând ca în eşalonul al treilea să mai ajungă numai două formaţii. CS Municipal a câştigat în runda a zecea, 2-1 cu Arieşul şi rezultatul se va menţine. În retur, vâlcenii vor scăpa de o deplasare lungă şi costisitoare.

Se schimbă sistemul şi în Liga a III-a
 
În Liga a III-a, retrogradează echipele clasate pe locurile 14, 15 şi 16 în fiecare serie, plus alte trei echipe de pe locul 13, mai slab clasate (în total, 21 de echipe). Pentru stabilirea echipelor de pe locul 13 care retrogradează, se alcătuieşte, pentru fiecare serie, un clasament special numai pe baza rezultatelor înregistrate de echipele de pe locul 13 cu echipele de pe locurile 1-12. Echipa care a înregistrat în aceste clasamente speciale numărul cel mai mic de puncte va retrograda. În cazul în care două sau mai multe echipe de pe locul 13 se află la egalitate de puncte urmare a alcătuirii clasamentului special, pentru departajarea lor se vor aplica, în ordine, următoarele criterii raportate la clasamentul special: numărul mai mare de victorii; golaverajul mai bun; numărul mai mare de goluri înscrise; numărul mai mare de goluri înscrise în deplasare; tragerea la sorţi. FC Oltchim Râmnicu Vâlcea este la finalul turului chiar deasupre liniei de plutire, pe locul 12 al clasamentului, în timp ce Damila Măciuca nu este ameninţată cu retrogradarea.  

Debutul returului se amână

 
Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a luat decizia ca startul returului Ligii a II-a să fie amânat cu o săptămână. Astfel, campionatul va începe în weekend-ul 9-11 martie, în loc de 2-4 martie, cum era programat iniţial. De asemenea, returul Ligii a III-a a fost amânat la rândul său, acesta urmând a începe în ziua de 9 martie. Campionatele vor reîncepe cu prima etapă a returului (deci, în succesiune regulamentară), respectiv cu etapa a 16-a în Liga a II-a şi a III-a, ulterior urmând a fi găsite date libere pentru recuparea acestei săptămâni de întârziere. CS Municipal va juca în runda de debut pe propriul teren, în compania formaţiei Unirea Alba Iulia. Tot în ultima şedinţă, Biroul Executiv a decis să acorde acorde debitorilor aflaţi sub incidenţa obligaţiei de a plăti sume de bani altor cluburi, unor jucători sau/şi unor antrenori, în baza unor hotărâri ale comisiilor FRF/LPF a căror punere în executare se află în prezent pe rolul Comisiei de Disciplină a FRF/LPF, un termen de graţie pentru executarea integrală a obligaţiilor de plată până la data de 29.02.2012. Debitorii care îşi execută integral obligaţiile de plată până la data de 29.02.2012 nu vor mai fi sancţionaţi. Prezenta normă se aplică şi debitorilor care se află în situaţia de a fi sancţionaţi cu excludere la data prezentei hotărâri.
 
Vâlcenii au terminat cantonamentul din Antalya

Fotbaliştii de la CS Municipal au terminat şi cantonamentului din staţiunea turcă Antalya, acolo unde elevii lui Marius Mitu şi Mitică Teleşpan au stat timp de zece zile. Elevii lui Marius Mitu au jucat şi câteva partide amicale, terminate cu un bilanţ negativ. Vâlcenii au reuşit să învingă echipa italiană AFC Moos GAS cu scorul de 3-2 și au pierdut partidele cu Farul Constanța (0-4), Concordia Chiajna (4-6) şi CFR Cluj Napoca (0-5). Vâlcenii ar mai fi trebuit să joace un amical cu Prahova Tomşani dar acesta a fost anulat. În  Turcia CS Municipal a pierdut şi doi fotbalişti care au jucat în sezonului trecut, Roşca şi Tomozei. Ambii au intrat în conflict cu cei din conducerea tehnică şi cel mai probabil îşi vor rezilia contractele. Marius Mitu a renunţat şi la serviciile fotbaliştilor francezi de origine senegaleză Emanuel şi Bruno, testaţi la câteva meciuri amicale.
 
Constantin, reprezentantul cluburilor din Liga a II-a în Comitetul Executiv
 
Preşedintele grupării Gaz Metan Severin, Gheorghe Constantin, a fost ales de către cluburile din Liga a II-a să fie reprezentantul acestora în Comitetul Executiv al FRF, alături de preşedintele FC Botoşani, Cornel Şfaiţer. "Am fost ales ca mmembru în Comitetul Executiv, alături de Marian Şfaiţer, ca reprezentanţi ai Ligii a II-a. Îmi propun să-mi fac simţită prezenţa acolo prin propuneri ale cluburilor din Liga a II-a. Nu va fi de ajuns pentru mine să- fiu prezent doar fizic în Comitetul Executiv", a declarat Constantin. Preşedintele Gaz Metan Severin îl va înlocui în Comitetul Executiv pe Marian Rusen, preşedintele grupării Juventus Bucureşti. Fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, este judecat în primul dosar de corupţie din arbitraj. La 13 aprilie 2009, izbucnea scandalul Penescu, în care au fost implicaţi, pe lângă finanţatorul FC Argeş, arbitri, observatori de arbitraje, angajaţi FRF, precum şi preşedintele CCA de atunci, Gheorghe Constantin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe