Primarii s-au mobilizat exemplar pentru combaterea efectelor ninsorilor abundente

miercuri, 15 februarie 2012

• La nivelul judeţului Vâlcea,

Primarii s-au mobilizat exemplar pentru combaterea efectelor ninsorilor abundente

Codul Protocaliu de ninsori abundente care a cuprins judeţul Vâlcea în ultimele zile nu i-a prins pe nepregătite pe majoritatea primarilor de localităţi, mulţi dintre ei reuşind să se mobilizeze exemplar pentru combaterea efectelor acestor ninsori. Dar să vedem cum s-au luptat o parte din primari cu vitregiile acestei ierni?

• Primarul comunei Malaia, Sergiu Bogdan: „Nu am avut probleme deosebite în localitate. Am reuşit să deszăpezesc toate drumurile, iar acum se circulă normal. Săptămâna trecută a fost o avalanşă în zona lacului de acumulare de la Brădişor însă nu au existat victime".

• Primarul comunei Orleşti, Constantin Cîrstina: „Am avut probleme cu zăpezile, dar le-am rezolvat într-un timp rapid. Nu au fost cazuri speciale şi vreau să vă mai spun că în mometul de faţă toate drumurile din Orleşti sunt practicabile".

• Primarul comunei Pietrari, Nicolae Moraru: „E zăpadă de 80 cm la Pietrari, dar avem în dotare un tractor cu care am reuşit să dăm zăpada la o parte pe toate drumurile. Vreau să vă spun că am fost singura localitate din judeţ în care nu s-au suspendat cursurile la şcoli, iar dacă se întrerupe curentul avem un generator pe combustibil care poate asigura încălzirea la unităţile şcolare".

• Primarul comunei Tetoiu, Gheorghe Popa: „Nu au fost probleme grave în zona noastră. În prezent, toate drumurle au fost curăţate de zăpadă şi se circulă normal".

• Primarul comunei Prundeni, Ion Horia Horăscu: „Chiar astăzi (miercuri - n.r.) aşteptăm să vină un autogreder de la RAJDP pentru a deszăpezi ultimele drumuri din localitate. Pe drumul DJ 645, tot RAJDP-ul a trimis mai multe utilaje şi a intervenit cu material antiderapant. În schimb, pe drumurile comunale am intervenit cu forţe proprii. Nu au fost semnalate cazuri grave, doar o avarie minoră la conducta de apă care a fost deja remediată. Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a fost non-stop la primărie pentru a monitoriza activitatea din comună. Astfel că pot să spun că în Prundeni ne-am făcut vara sanie şi iarna car".

• Primăria Bărbăteşti: s-a acţionat cu 2 tractoare, un buldoexcavator şi un buldozer în toate satele. La şcoli estet asigurat combustibilul şi totul se încadrează în normalitate, a precizat primarul Banacu Constantin.

• Primăria Călimăneşti: cât timp traficul a fost blocat pe DN-Valea Oltului, primarul Ilie Amuzan, cu sprijinul oamenilor de bine din oraş şi judeţ au asigurat cazare gratuită, pentru cei surprinşi în trafic, la Hotel Oltul, Căciulata, Pavilion Central şi Casa Românească. La şcolile şi drumurile celor 6 localităţi componente, administraţia a acţionat operativ şi nu s-au înregistrat probleme.

• Primăria Slătioara: a acţionat cu 4 utilaje, un autogreder, un buldoexcavator, o wolă şi un tractor cu plug. Toate străzile şi uliţele comunei au fost degajate de zăpadă, ne-a precizat Sorin Cristian Romcescu primarul localităţii.

• Primăria Horezu: a acţionat cu 2 tractoare şi un buldoexcavator. În prima parte a intervenţiei au fost asigurate căile de acces după care s-a executat lărgirea acestora prin degajarea zăpezii de pe marginea drumurilor, a precizat primarul Constantin Niţu.

• Primăria Scundu: a fost ajutată de cei de la Drumurile Judeţene iar primarul a acţionat cu tractorul personal.Toate drumurile şi uliţele au fost degajate de zăpadă şi nu s-au înregistrat evenimente a precizat primarul Dumitru Blejan.

• Primăria Buneşti: s-a acţionat zi şi noapte cu tractorul din dotare şi s-a închiriat o wolă. A fost asigurată permanenţă la primărie şi nu s-au înregistrat evenimente, a precizat Viorel Radi primarul comunei.

• Primăria Mihăeşti: a intervenit la dezăpezirzea drumurilor şi uliţelor comunale cu utilaje proprii. Două tractoare şi o wolă au lucrat non-stop la deszăpezire. Şi drumul de acces al spitalului TBC a precizat primarul Constantin Bărzageanu a depins tot de primărie şi e la fel în cea mai bună stare.

• Primăria Amărăşti: a acţionat cu utilaje proprii, două tractoare au deszăpezit drumurile şi uliţele comunei. Ar fi fost necesar şi un autogreder a precizat primarul Constantin Drăghici, însă nu a primit. Totuşi edilul a reuşit să asigure căile de acces cu mijloacele proprii.

• Primăria Vlădeşti: a închiriat un utilaj corespunzător pentru care s-a plătit o chirie, cu peste 20 de ori mai mică faţă de cei de la Drumurile Naţionale, ne-a precizat primarul Sorin Ghiţă. S-a implicat personal împreună cu echipa primăriei.

(Petre Coman, Octavian Avram)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe