|sâmbătă, octombrie 20, 2018
  • Follow Us!

Procurorii vâlceni au instituit sechestru asigurator pe restaurantul JET SET 

După ce timp de patru ani, patronii nu şi-au plătit obligaţiile fiscale,

Procurorii vâlceni au instituit sechestru asigurator pe restaurantul JET SET

Tiberiu Pîrnău

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea au dispus, la data de 16 ianuarie 2012, instituirea sechestrului asigurător asupra restaurantului JET SET din centrul municipiului. 

În comunicatul transmis de biroul de presă al Parchetului se arată că: „În vederea recuperării prejudiciului produs bugetului consolidat al statului, procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea au dispus, la data de 16.01.2012, instituirea sechestrului asigurator pe două bunuri imobile aparţinând învinuitului Popescu Cornel Nicolae şi unei societăţi comerciale, în valoare estimată de aproximativ 4.016.454 lei, respectiv un teren situat în intravilanul mun. Rm. Vâlcea şi o construcţie edificată pe acesta. Măsurile asiguratorii au fost dispuse într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Din probele administrate până la acest moment al urmăririi penale a reieşit faptul că, în perioada 2003-2007, învinuiţii Popescu Luigi şi Popescu Cornel Nicolae, în calitate de administratori ai unei societăţi comerciale, s-au sustras de la plata obligaţiilor fiscale refuzând să prezinte organelor de control fiscal documentele contabile şi bunurile societăţii, au omis să înregistreze în contabilitate veniturile înregistrate şi nu au virat la bugetul consolidat al statului veniturile din salarii şi contribuţiile de asigurări sociale şi şomaj reţinute salariaţilor.

Prejudiciul creat bugetului consolidat al statului se cifrează la valoarea de peste 464.198 lei. În cauză cercetările sunt efectuate de procurori împreună cu ofiţeri ai Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Vâlcea. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor de fapt.”

Prin intermediul acestui articol, lansăm câteva întrebări, pe care noi le considerăm de bun simţ, la adresa Direcţiei Finanţelor Publice Vâlcea, Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Parchetului Râmnicu Vâlcea: 1. Cum a fost posibil ca un agent economic să nu-şi plătească timp de 4 ANI obligaţiile fiscale, în condiţiile în care, este cunoscut acest fapt în mediul de afaceri vâlcean, inspectorii fiscali vâlceni acţionează cu o promptitudine (unică la nivel naţional) atunci când o firmă înregistrează datorii mult mai mici?; Ne putem gândi că, în această perioadă, cei doi „învinuiţi” au beneficiat de o anumită formă de „protecţie” din partea instituţiilor amintite?; De ce pentru un prejudiciu de 464.198 s-a pus sechestru pe bunuri imobile cu o valoare înzecită??? Aşteptăm cu interes aceste răspunsuri din partea instituţiilor mai sus amintite.

Leave a Response