Deputatul Vlădoiu crede că PDL va răspunde pentru genocidul social şi economic

miercuri, 8 februarie 2012

Deputatul Vlădoiu crede că PDL va răspunde pentru genocidul social şi economic

Zilele trecute, deputatul PSD Aurel Vlădoiu a citit în plenul Parlamentului următoarea declaraţie de presă cu titlul „Genocidul portocaliu": „Nu cu mult timp în urmă, «guvernarea portocalie» a luat o măsură inumană, care condamnă la moarte prin înfometare zecii de mii de români care trăiesc sub pragul sărăciei. Este vorba de ordonanţa prin care românii care nu şi-au plătit taxele şi impozitele nu vor mai primi ajutoarele acordate de stat. Caracterul total aberant al acestei decizii este dat de faptul că persoanele asistate social trăiesc într-o sărăcie lucie, iar alocaţia de susţinere a familiei sau indemnizaţia de creştere a copilului abia dacă le ajung să-şi ducă traiul de pe o zi pe alta. 

Această decizie a crudei «puteri portocalii» vine în completarea unei alte hotărâri absurde, prin care sunt şterşi de pe lista ajutoarelor sociale cei care deţin obiecte de valoare. De parcă o drujbă, o căruţă sau un animal de tracţiune ar fi obiecte de valoare!?! Vreau să ştie toată lumea că nici un alt stat membru al Uniunii Europene nu s-au luat măsuri atât de drastice, prin care zeci de mii de oameni sunt condamnaţi la moarte! În programul de guvernare propus de Uniunea Social Liberală am prezentat, în nenumărate rânduri, măsuri sociale care să protejeze aceste categorii de persoane de greutăţile de zi cu zi, însă reprezentanţii PDL şi ai Guvernului nu ştiu altceva decât să taie. Pentru toate aceste decizii şocante, este posibil ca reprezentanţii Puterii să răspundă chiar şi penal! Nu poţi să iei dreptul la existenţă al unor oameni pe care criza economică actuală i-a dus în situaţia de a nu-şi putea achita la timp obligaţiile faţă de stat. Cei de la PDL vor răspunde pentru încălcarea flagrantă a Constituţiei şi a drepturilor omului, pentru umilirea constantă a cetăţenilor României prin tot felul de acte normative absolut halucinante. Într-un cuvânt, vor răspunde pentru genocidul social şi economic promovat la nivel naţional!"

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe