|marți, octombrie 16, 2018
  • Follow Us!

Trupa antrenată de Voina debutează în grupele principale ale Ligii Campionilor pe terenul campioanei Sloveniei 

Handbal feminin, Liga Campionilor
Oltchim vrea să dea lovitura la Ljubljana

Trupa antrenată de Voina debutează în grupele principale ale Ligii Campionilor pe terenul campioanei Sloveniei

Pe hârtie, Oltchim Râmnicu Vâlcea pare favorită în meciul de debut în grupele principale ale Ligii Campionilor la handbal feminin. Trupa antrenată de Radu Voina şi Relu Roşca se va deplasa la Ljubljana pentru meciul contra campioanei Sloveniei, Krim Mercator, formaţie pe care chimistele o cunosc foarte bine. Cele două echipe s-au aflat faţă în faţă mai mereu în ultimii ani. În sezonul trecut, Oltchim şi Krim s-au întâlnit tot în faza grupelor principale, şi-ai împărţit victoriile dar mai departe, în semifinale, au mers celelalte două componente ale grupei, Itxako Estella şi Buducnost Podgorica. Altfel, partida care va avea loc sâmbătă, de la ora României 19.00, se va desfăşura într-o atmosferă infernală, la sala polivalentă din Ljubljana fiind aşteptaţi peste 5000 de spectatori gălăgioşi. Echipa din Slovenia are în lot nu mai puţin de nouă handbaliste străine: patru croate: Kristina Franic, Jelena Grubisic, Andrea Penezic şi Andrea Seric, o asutriacă – Gorica Acimovic, o daneză – Kristina Bille, o rusoaică – Liudmila Bodnieva, o maghiară – Ibolya Wieszne şi o ucraineancă – Maryna Vergeliuk.

Fără Farcău şi Vetkova

Radu Voina are destule probleme de lot înainte de deplasarea la Ljubljana. Nu va putea merge în S,lovenia extrema Ramona Farcău, cea care nu şi-a revenit după o accidentare mai veche şi nu va fi refăcută în timp util. Vestea cea mai proastă a venit acum câteva zile când rusoaica Vetkova a fost depistată cu rubeolă. În aceste condiţii, Oltchim rămâne într-un singur pivot de meserie, Oana Manea, în lot mai fiind şi tânăra Safta care ar putea debuta într-un meci internaţional în Slovenia. Nici Adina Meiroşu, revenită după o intervenţie chirurgicală nu este la capacitate maximă dar ea va fi inclusă în lotul pentru prima partidă din Grupa 2 principală a Ligii Campionilor. „Nu avem ce face, se întâmplă să mai avem şi ghinion cu accidentările. Pentru postul de pivot ne vom baza pe Oana Manea, avem mare încredere în ea. Mai este şi Safta, handbalistă tânără. Pe Vetkova şi Farcău încercăm să le recuperăm până la meciul din etapa a doua a Ligii Campionilor.”, a declarat tehnicianul Radu Voina. Pentru formaţia roş-albastră va evolua, în schimb, Luminiţa Huţupan Dinu, portarul de legendă al Oltchimului care va reveni în teren la un meci internaţional după o pauză de mai bine de doi ani. „Huţu” a evoluat ani buni şi la Krim, în tricoul căreia a câştigat Liga Campionilor.

Buducnost, favorită la Metz

În cealaltă partidă a grupei din care face parte Oltchimul, campioana din Muntenegru, Buducnost Podgorica, se va deplasa pe terenul unei surprize de până acum a competiţiei, Metz din Franţa. Ex-iugoslavele, cu Pojana Popovic şi Katarina Bulatovic în lot, sunt favorite la câştigarea celor două puncte puse în joc dar nu este exclus nici un rezultat bun al campioanei din Franţa. În Grupa 1 Larvik şi ETO Gyor au prima şansă în deplasările de la Midtjylland, respectiv Itxako Estella.

Verificare utilă cu Oţelul Galaţi

În ultimul meci oficial înainte de plecarea spre Slovenia, Oltchim a întâlnit pe propriul teren a treia clasată din Liga Naţională, disputa contând pentru ultima etapă a turului. Ca de obicei, chimistele au tranşat problema învingătoarei încă din primele minute ale întâlnirii. Oaspetele au marcat primul gol abia după opt minute de la începutul partidei, atunci când tabela arăta 6-0 pentru campioane. Până la pauză Oltchim a continuat să domine cu autoritate şi a intrat la cabine cu un avantaj liniştitor, 15-8. În partea a doua a meciului, Radu Voina a rulat întreg lotul pe care l-a înscris pe foaia de joc, handbalistele pe care le antrenează au încercat şi câteva faze spectaculoase dar Oțelul nu a reușit să se apropie de lidera clasamentului. În minutul 53 s-a înregistrat cea mai mare diferenţă a meciului, 32-18. Pe final echipa vâlceană a scăzut turaţia motoarelor şi tabela a arătat în minutul 60 scorul de 34-22. Chimistele termină turul de campionat cu punctaj maxim şi cu un joc mai puţin disputat, la Constanţa cu Neptun şi nu vor avea probleme în tentativa de a câştiga un nou titlu naţional. Pentru Oltchim au evoluat în meciul cu Oţelul: Portari: Huţupan (6 intervenţii), Tolnai (6 intervenţii), Smedescu (o intervenţie), Marcatoare: Nechita (6), Elisei (5), Jovanovic (5), Vizitiu (4), Manea (3), Meiroşu (2), Managarova (2), Chirilă (2), Brădeanu (2), Curea (1), Băbeanu (1), Ozel (1), Safta.

Grupa 1

Larvik HK (Norvegia)
Gyor ETO (Ungaria)
Itxako Navarra (Spania)
FC Midtjylland (Danemarca)

Etapa I:

FC Midtjylland – Larvik
Itxako – ETO Gyor

Grupa 2

Oltchim (România)
Metz (Franţa)
Buducnost Podgorica (Muntenegru)
Krim Ljubljana (Slovenia)

Etapa I

Metz – Buducnost
Krim – Oltchim

Top trei marcatoare din Liga Campionilor:

1. Sanja Damnjanovic – Podravka Koprivnika – 42
2. Katrin engel – Thuringer – 42
3. Andrea Penezic – Krim Mercator Ljubljana – 42

Marcatoarele Oltchimului în această ediţie a Ligii Campionilor:

Chirilă – 23
Ozel – 21
Vizitiu – 21
Ardean – 17
Stanca – 15
Jovanovic – 15
Curea – 15
Manea – 14
Nechita – 10
Managarova – 9
Meiroşu – 4
Farcău – 2
Bradeanu – 2

Leave a Response