Sparle soparle

miercuri, 1 februarie 2012

Sparle soparle

• Încă un record negativ pentru directorul de tristă amintire de la Oltchim, Constantin Roibu: pentru că nu a găsit soluţii de redresare a activităţii întreprinderii şi capital de lucru, conducerea societăţii a decis recent trimiterea în şomaj tehnic a circa 850 de angajaţi până la finele lunii februarie. Este a şaptea lună consecutivă de şomaj tehnic şi toate acestea dovedeşte incapacitatea directorului Roibu de a elabora şi pune în aplicare un amplu program de restructurare a Oltchim, program care să prevadă disponibilizarea a circa jumătate din angajaţi şi închiderea secţiilor şi instalaţiilor nerentabile. Este evident că Oltchim nu mai poate funcţiona cu acelaşi număr de angajaţi, iar pierderile şi datoriile de sute de milioane de euro acumulate de întreprindere în ultimii ani au dovedit că este absolut necesar un astfel de program dur de restructurare.

• Un puternic om de afaceri vâlcean, cu sânge galben şi vederi ultra-conservatoare, le-a declarat recent unor cunoscuţi, că nu-l va susţine pe candidatul USL la Primăria Râmnicu Vâlcea. Afaceristul, expert în tras sfori, cel care este acuzat că a privatizat organizaţia judeţeană, îl preferă pe actualul primar, Romeo Rădulescu. În aceste condiţii este din ce în ce mai evident cine va câştiga alegerile locale în municipiu.

• Trafic de influenţă? Secretarul de stat din Ministerul Finanţelor, originar din judeţul Vâlcea, Gheorghe Gherghina, este în contact direct cu anumiţi directori ai unor mari societăţi comerciale de stat din judeţul Vâlcea.

• Primarul din Valea Mare, Constantin Briceag, intenţionează să construiască în localitate un monument în memoria unuia dintre cei mai mari economişti pe care i-a avut România. Însă, ceea ce nu ştie primarul Briceag este că mulţi dintre colegii săi actuali din PSD sunt vinovaţi pentru suspecta „sinucidere" a profesorului universitar Ioan V. Totu din 1992. Ce legături au avut Adrian Severin, Ion Iliescu şi alţi lideri social-democraţi cu moartea expertului în macroeconomie, vom dezvălui în curând într-o anchetă jurnalistică.

• Doi şmecheri din TNL Vâlcea, plus un lider important liberal, urmează cursuri de masterat la Universitatea din Craiova, însă cei trei nu au fost văzuţi niciodată la examene sau cursuri în capitala Băniei. „Aranjamentul" celor trei liberali vizează de fapt ca, în schimbul unor sume de bani, „cei trei muschetari" să poată să dea examenele exclusiv în Râmnicu Vâlcea.

• Deputatul Constantin Mazilu este politicianul cu cei mai mulţi fini din judeţul Vâlcea. Peste 500 de fini (de cununie şi botez)!

• Unul dintre cele mai disputate colegii din interiorul USL Vâlcea este cel din zona Bălceşti. Liberalul Dan Niţu trage sforile puternic la nivelul conducerii naţionale a PNL să fie el „catindatul" în acest colegiu, considerat (în mod eronat, credem noi) direct câştigător de liberali şi pesedişti. În acest fel, PSD-ul lui Ion Cîlea se va alege cu...buza umflată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe