|marți, iunie 25, 2019
  • Follow Us!

Epoca fraudală: Nu poţi mulţumi patru măgari cu trei castraveţi 

• „Caţavencii” se iau de Nicu Gheorghe şi Ionel Giuran

Epoca fraudală: Nu poţi mulţumi patru măgari cu trei castraveţi

Revelionul a trecut, dar ecourile lui sonore mai ţiuie şi acum prin unele urechi. Bunăoară cele de la petrecerea în stil mare organizată de primarul oraşului Călimăneşti, Ilie Amuzan, membru de vază al PSD Vîlcea, în incinta Centrului Expoziţional de Convenţii şi Investiţii. Nu e vorba de zgomote de petarde, artificii, tobe sau alte surse de distracţie, ci de altfel de manifestări sonore produse de conducerea la vîrf a Filialei Partidului Conservator din judeţ, formată din preşedintele Ionel Giuran şi vicele Nicu Gheorghe. Veniţi, probabil, cu capsa pusă, amorsată mai apoi cu ceva tării aduse la aperitive, cei doi s-au dat într-un val de stambă care a stricat toată petrecerea.

Motivul scandalului, cu ieşiri porcoase la microfonul smuls din gura unui solist care tocmai îşi făcea programul, a fost cantitatea mai mică de felii de castraveţi din farfuria domnului Giuran. În loc de patru primise trei. Acuzaţii principali de această bătaie de joc erau colegii din alianţa USL: primarul Ilie Amuzan şi preşedintele Consiliului Judeţean Vîlcea, Ion Cîlea, tot membru PSD. N-au scăpat nici elevele care jucau rol de ospătari, fiind înjurate de morţi şi de mame. Petrecerea s-a spart, urmînd să fie reluată la Tribunalul Vîlcea, unde primarul din Călimăneşti a depus plîngeri penale împotriva celor doi aliaţi politici.

(www.catavencii.ro)

Leave a Response