|luni, decembrie 11, 2017
  • Follow Us!

Deputatul Samoil Vîlcu: Avem nevoie de o nouă lege electorală 

Deputatul Samoil Vîlcu: Avem nevoie de o nouă lege electorală

O nouă sesiune parlamentară începe săptămâna viitoare.Deputatul PDL Samoil Vîlcu şi-a stabilit o serie de obiective pentru perioada următoare.

„Nu este o perioadă uşoară, din punct de vedere economic, social sau politic. Vacanţa parlamentară a fost prilej să am discuţii cu cât mai mulţi cu oameni din colegiul meu. Mi-aş dori să înţeleagă toţi factorii politici că suntem obligaţi faţă de cei care ne-au dat votul să scoatem România din această situaţie dificilă. Avem nevoie de stabilitate politică pentru a ieşi din criză. Îmi doresc ca toţi politicienii să dovedească maturitate şi să găsim soluţii pentru a trece peste această criză.

Am câteva obiective, în ceea ce priveşte munca mea în Parlament şi îmi doresc să fiu în continuare un real sprijin pentru cei care mi-au dat votul. Trecem cu toţii, într-un context mondial, printr-o perioadă dificilă din punct de vedere economic, dar consider că trebuie să continuăm modernizarea statului, iar asta înseamnă şi legi eficiente.

Avem nevoie şi de o nouă lege electorală, care prin aplicare să asigure intrarea în Parlament a celor mai buni şi nu oameni de pe locul doi sau trei. Vom continua să facem eforturi, mă refer la coaliţia de la guvernare să creăm locuri de muncă valorificând banii europeni”, a conchis deputatul Samoil Vîlcu.

 

Leave a Response