ANULAREA PROCESULUI VERBAL DE CONTRAVENTIE

miercuri, 25 ianuarie 2012

ANULAREA PROCESULUI VERBAL DE CONTRAVENTIE

Din sanctiunile ce pot fi aplicate pe drumurile publice din Romania, amenda este cea mai intalnita in viata de zi cu zi a unui cetatean, iar motivele primirii sunt multiple, de la neadaptarea vitezei regulamentare, consumul de bauturi alcoolice, vorbitul la telefonul mobil in timpul sofatului, nepurtarea centurii de siguranta pana la neacordarea de prioritate.

Greselile agentului de politie efectuate la intocmirea procesului verbal de contraventie, greseli ce tin poate de slaba pregatire, de neatentie, rea vointa sau chiar de ignoranta agentilor, pot fi sesizate uneori cu usurina, iar soferii nemultumiti pot contesta procesul verbal intocmit cu nerespectarea prevederilor, personal sau apeland la un avocat ce le va sustine cauza in fata autoritatilor competente.

Ce trebuie sa stiti, este faptul ca exista un termen de 15 zile de la data la care ati luat cunostinta de continutul procesului-verbal de contraventie, termen in cursul caruia, in situatia in care va considerati nedreptatiti, va puteti adresa instantei de judecata. De asemenea, este bine de stiut ca, pe parcursul intregului proces, sanctiunile acordate prin procesul verbal contestat, vor fi suspendate pana la finalizarea acestuia. Termenul curge de la data la care ati semnat procesul-verbal de contraventie sau de cand a ajuns prin posta acasa la dumneavoastra.

Cel mai important lucru ce trebuie cunoscut de catre contestatari, in ceea ce priveste amenzile obtinute pentru depasirea vitezei peste limita legala este faptul ca masuratorile cu radare nu pot fi folosite ca probe in instanta daca fotografiile au fost facute pe timp de ceata sau cu vizibilitate redusa si, ca urmare, culoarea masinii, numarul de inmatriculare sau soferul acesteia nu pot fi determinate absolut fara dubiu. Echipajul de Politie care efectueaza controale cu radare trebuie sa aiba in permanenta asupra lui certificatul de omologare al radarului, buletinul de verificare metrologica si autorizatia de operator radar, pentru agentul care intocmeste procesul verbal. Lipsa oricaruia din aceste documente poate fi trecuta in procesul verbal la rubrica „alte mentiuni" si atrage nulitatea amenzii, daca este contestata in instanta.

Contestarea procesului-verbal se face prin redactarea unui act de investire a instantei, numit plangere, ce se depune pe rolul judecatoriei in a carei raza teritoriala a fost savarsita fapta.
 Dosarul plangerii va fi intocmit in 2 exemplare si va contine:
- plangerea impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei
- copie xerox act de identitate
- copie xerox proces-verbal de contraventie

Mai jos va prezentam cateva din motivele de anulare a procesului - verbal de contraventie:

- neprezentarea probei radar in instanta; 
- politistul nu mentioneaza distanta de indicatorul care interzice oprirea/stationarea ;
- politistul nu mentioneaza unde a stat autovehicolul, era sau nu pe partea carosabila;
- nu sunt mentionate obiectiunile contravenientului; 
- lipsa semnaturii agentului constator; 
- lipsa mentiunilor cu privire la numele si functia agentului constatator; 
- nerespectarea formei cerute de lege a formularului pe care s-a facut procesul - verbal; 
- stabilirea amenzii contraventionale in suma totala, fara sa indice sanctiunea aplicata pentru fiecare din contraventile stabilite. 
Cele prezentate mai sus, sunt doar o serie de motive de anulare a procesului verbal de contraventie. 

Statisticile arata ca aproximativ un sfert dintre soferii care au atacat procesele verbale ale Politiei Rutiere au avut de castigat.
Av. Alexandru Panduroaica
Casa de Avocatura Coltuc
www.coltuc.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe