|joi, martie 21, 2019
  • Follow Us!

Sindicaliştii nu se vor alia cu actualul Guvern 

• Liderul CNSLR Frăţia Vâlcea (vicepreşedinte al PSD Vâlcea), Constantin Pîrvu:

 

Sindicaliştii nu se vor alia cu actualul Guvern

sindicaliştii vâlceni, dar şi cei de la nivel naţional au decis să nu se alieze în nici un fel cu actualul Guvern, care încearcă în aceste zile să facă din reprezentanţii confederaţiilor sindicale nişte „parteneri de dialog”

Preşedintele CNSLR Frăţia Vâlcea (vicepreşedinte al PSD Vâlcea), Constantin Pîrvu, ne-a declarat: „În ideea de a aplana conflictele şi nemulţumirea oamenilor care au demonstrat pe stradă, în aceste zile, în Bucureşti, dar şi în alte oraşe din ţară, premierul Emil Boc a convocat Consiliul Naţional Tripartit de Dialog Social, dar a evitat în ultimii doi ani să convoace Consiliul Economic şi Social, în condiţiile în care orice proiect de lege care intră în dezbaterea Parlamentului ar fi trebuit promovat doar după ce se obţinea avizul acestui for. Reprezentanţii confederaţiilor sindicale au refuzat astfel să participe la această întâlnire, pe motiv că Guvernul îi foloseşte acum doar pentru a aplana nemulţumirea populaţiei şi nu din dorinţa reală de a respecta prevederile legale. Astfel, nici la nivel local, sindicaliştii nu vor participa la şedinţele comisiilor de dialog social, în cazul în care acestea vor fi convocate. Cele cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional, respectiv Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa”, Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România – Frăţia şi Confederaţia Sindicală Naţională Meridian au hotărât să se suspende pe o perioadă nedeterminată din toate comisiile de dialog social şi din Consiliul Economic şi Social, înfiinţate în conformitate cu prevederile Legii 62/2011.

Sindicatele au fost suprimate de multă vreme de Guvern din postura de parteneri sociali reali, care să aibă un cuvânt de spus în privinţa adoptării schimbărilor de legislaţie, în special atunci când este afectată negativ o mare parte a populaţiei, iar acum încearcă să se gudure pe lângă organizaţiile sindicale pe care aproape le-au distrus în ultimii doi ani, pentru a primi sprijin împotriva revoltei justificate a populaţiei. Consider că este mult prea târziu să purtăm acum un dialog cu acest Guvern, care a reuşit să îşi bată joc şi de salariaţi, dar şi de pensionari, prin ultimele legi adoptate prin asumare de răspundere, iar rolul nostru, ca parteneri de dialog a fost anulat de mult timp. În ultimii doi ani, Guvernul României a promovat modificarea substanţială a legislaţiei muncii, dar şi a legilor care guvernează sistemul de securitate socială fără a ţine cont de propunerile comune formulate de organizaţiile sindicale şi o parte din organizaţiile patronale, iar suprimarea prin lege a Contractului Colectiv de Muncă la nivel naţional este cel mai mare rău pe care l-a putut face această putere puţinilor salariaţi care mai au la ora actuală locuri de muncă în această ţară”, afirmă liderul CNSLR Frăţia Vâlcea, Constantin Pîrvu.

Solicitările sindicatelor

„Noi vrem modificarea Codului Muncii şi a legislaţiei muncii, care a avut ca efect eliminarea contractului unic la nivel naţional. Salariul minim pe economie, garantat la această oră este nejustificat de mic, iar noi credem că un salariu minim real ar trebui să fie în jur de 1200 de lei. Disponibilizările colective în toate sectoarele de activitate trebuie făcute cu luarea măsurilor concrete pentru a se crea noi locuri de muncă. Trebuie să se aplice politicile de conservare a locurilor de muncă din economie, iar Legea pensiilor să respecte drepturile câştigate ale pensionarilor şi condiţiile de muncă în care aceştia şi-au desfăşurat activitatea. Este neapărat necesar să se oprească denigrarea şi încercarea de distrugere a mişcării sindicale (inclusiv prin restricţionarea dreptului la grevă sau nerespectarea prevederii de neîncasare a cotizaţiilor sindicale în sectorul bugetar). Trebuie să se ia măsuri de urgenţă pentru convocarea CES-ului extraordinar, pentru a readuce regulamentul de formă tripartită, în vederea înlocuirii părţii guvernamentale cu reprezentanţii societăţii civile, cu participarea tuturor confederaţiilor sindicale şi confederaţiilor patronale reprezentative la nivel naţional”, a mai menţionat reprezentantul CNSLR Frăţia. Până când CES-ul nu va funcţiona, reprezentanţii confederaţiilor sindicale au hotărât să îşi suspende participarea pe o perioadă nedeterminată din toate comisiile de dialog social, la nivel central şi local, şi din cadrul Consiliului Economic şi Social, înfiinţate în conformitate cu Legea 62/2011.

Sindicaliştii vâlceni refuză dialogul cu prefectul Ungureanu

„În Vâlcea, reprezentanţii celor cinci confederaţii reprezentative care sunt la nivel de judeţ nu vor participa la nici o întâlnire convocată de Instituţia Prefectului, până când lucrurile nu vor intra în normalitate şi Guvernul Boc nu-şi va respecta promisiunile făcute în nenumărate rânduri. Solicităm întrunirea de urgenţă a Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, care să analizeze şi să identifice soluţii la problemele invocate, inclusiv revizuirea Legii 62/2011, astfel încât dialogul social să devină un instrument real, iar partenerii sociali să-şi poată exercita prerogativele legale. Până la realizarea solicitării, reprezentanţii confederaţiilor sindicale nu vor reveni asupra deciziei de suspendare din toate structurile de dialog social”, a mai declarat Constantin Pîrvu.

 

Leave a Response