|marți, septembrie 26, 2017
  • Follow Us!

Noul manager privat de la OLTCHIM va fi anunţat în maxim două săptămâni 

• A început numărătoarea inversă pentru directorul Constantin Roibu

Noul manager privat de la OLTCHIM va fi anunţat în maxim două săptămâni

Zilele trecute, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, acţionarul majoritar de la OLTCHIM, a modificat calendarul procedurii de atribuire şi unele dintre criteriile de calificare în proiectul de introducere a managementului profesionist la OLTCHIM, în urma unei analize a problematicilor ridicate de mai multe companii de „executive search”, pentru a permite participarea cât mai multor companii experimentate din acest domeniu. Conform noilor criterii, o asociere de firme de „executive search” trebuie să aibă o medie totală a cifrei de afaceri pe ultimii trei ani de minim 40 milioane de euro, indiferent de cifra de afaceri a fiecărui asociat. Noul termen limită de depunere a ofertelor este data de 20 ianuarie 2012, ceea ce înseamnă că noul manager privat de la OLTCHIM va fi anunţat în maxim două săptămâni. Trebuie să mai spunem că MECMA, asistat de Pedersen&Partners şi subcontractorii săi, Roland Berger şi Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP), a eliminat criteriul privind media cifrei de afaceri de minim 10 milioane de euro pe ultimii trei ani solicitată a fi îndeplinită de fiecare companie dintr-o asociere.

Prin diminuarea acestor restricţii, MECMA urmăreşte atragerea şi motivarea celor mai mari firme de executive search la nivel mondial, precum şi a companiilor de executive search cu prezenţă regională şi cu expertiză deosebită în evaluarea şi recrutarea de manageri de top în regiunea Europei Centrale şi de Sud-Est şi în România pentru a participa la procedurile organizate. Proiectul de introducere a managementului profesionist în companiile cu capital majoritar de stat are ca obiectiv implicarea celor mai performante firme de executive search la nivel internaţional în vederea selectării unor manageri profesionişti pentru companiile de stat incluse în prima etapă a procedurii, respectiv pentru SC Oltchim SA, SC Electrica Furnizare SA şi SC Hidroelectrica SA. Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri are ca obiectiv atragerea celor mai performante firme de „executive search” la nivel internaţional în vederea selectării unui CEO pentru companiile de stat incluse în prima etapă a procedurii, printre care şi SC Oltchim SA. Pentru a aduce în România companii experimentate la procesul de selecţie a viitorilor manageri au fost stabilite criterii foarte riguroase de participare la licitaţii. Prin stabilirea acestor criterii, MECMA (asistat de consultantul său) are drept principal obiectiv selectarea celor mai valoroase firme de executive search, recunoscute ca atare în mediul de afaceri internaţional datorită expertizei, cifrei de afaceri şi rezultatelor obţinute, dar şi motivarea acestora de a participa în proiect – pentru a asigura recrutarea cu succes a unor CEO experimentaţi, capabili să administreze în mod optim companiile de stat implicate. În cazul societăţilor Electrica Furnizare şi SC Oltchim SA, pentru care va fi început procesul de privatizare, scopul este de a le pregăti pentru acest proces, în vederea obţinerii unui preţ cât mai bun din vânzarea pachetelor relevante de acţiuni.

În documentaţia pentru licitaţie este prevăzut un preţ maxim de achiziţie a acestor servicii, respectiv suma de 250.000 de euro pentru fiecare contract, dar această valoare este una estimativă. Toate procedurile de achiziţie publică impun obligativitatea menţionării în documentaţia de licitaţie a unei valori estimate a serviciilor sau produselor contractate, valoare maximă, care nu poate fi depăşitaăde nici un ofertant. În mod obişnuit, în cadrul licitaţiilor publice organizate în conformitate cu prevederile legale, preţul de achiziţie a fost mai mic decât preţul estimat, ca urmare a competiţiei între participanţii la licitaţie. Valoarea finală a contractului nu include doar serviciile propriu-zise de recrutare a managerilor. Prin acest contract vor fi acoperite serviciile oferite de firma de executive search pe întreaga perioadă a contractului, precum şi serviciile aferente unei perioade suplimentare de garanţie de 12 luni. De asemenea, această valoare urmează să acopere toate costurile proiectului: cheltuieli de deplasare, cazare şi costurile aferente interviurilor, atât pentru reprezentanţii companiei de executive search, cât şi pentru candidaţii selectaţi în etapa finală – pe perioada contractului şi pentru perioada de garanţie de 12 luni. În cazul în care candidatul demisionează sau societatea respectivă din subordinea MECMA reziliază mandatul sau contractul de muncă cu candidatul din culpa acestuia din urmă, pe durata perioadei de garanţie compania de executive search se angajează să caute şi să selecteze un nou candidat, fără a solicita vreo plată suplimentară (deci în limita valorii contractului).

Firmele de recrutare au avut la dispoziţie două luni pentru a depune documentaţia necesară şi oferta pentru licitaţie şi au rolul de a realiza selectarea viitorilor manageri, în concordanţă cu obiectivele şi profilul fiecărei companii. La finalul procedurii, firmele de recrutare vor propune reprezentanţilor MECMA, o listă scurtă cu manageri, pentru fiecare dintre companiile selectate. Contractul dintre MECMA şi Pedersen&Partners acoperă asistenţa ce va fi acordată pentru selectarea unor firme de executive search ce vor presta servicii de recrutare pentru 15 companii de stat (dintre care, în prima etapă, a avut loc lansarea procedurii de selecţie pentru primele patru societăţi). Contractul cu Pedersen&Partners implică, printre altele, redactarea caietelor de sarcini pentru toate cele 15 companii de stat vizate, asistenţă în evaluarea ofertelor depuse de participanţi, asistenţă în evaluarea şi stabilirea listei scurte de manageri privaţi.

(Petre Coman)

Leave a Response