|joi, iulie 18, 2019
  • Follow Us!

Electrica a lăsat OLTCHIM fără curent pentru restanţe de 100 milioane de euro 

Datorită managementului defectuos al directorului general Constantin Roibu,

Electrica a lăsat OLTCHIM fără curent pentru restanţe de 100 milioane de euro

Situaţia de la Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) se agravează pe zi ce trece, combinatul chimic fiind forţat săptămâna trecută de Electrica să închidă alte capacităţi de producţie ca urmare a reducerii livrărilor de energie din cauza restanţelor de 100 de milioane de euro pe care compania le are la furnizorul de electricitate.

În cursul zilei de marţi, 17 ianuarie, Electrica a trecut la somarea societăţii potrivit protocolului, notificare care presupune, printe altele, ca, în ultimile 24 de ore, compania să fie avertizată din sfert în sfert de oră, apoi din 10 în 10 minute, până în jurul orei 24.00, când societatea este somată din minut în minut că urmează să fie trecută pe cota de avarie.


”Începând cu data de 11 ianuarie 2011 Oltchim funcţionează cu o parte din instalaţii la capacitate redusă ca urmare a neîncadrării în graficul de eşalonare încheiat cu furnizorii de energie electrică SC Electrica SA. În prezent Oltchim negociază cu Electrica pentru normalizarea situaţiei şi reluarea livrărilor de energie electrică conform clauzelor contractuale”, se arată într-un comunicat al Oltchim emis pe bursă şi semnat de Constantin Roibu, directorul general al companiei.
Conducerea societăţii nu a putut fi contactată ieri pentru a oferi mai multe detalii.

Electrica a somat Oltchim să plătească până miercuri 18 ianuarie datorii restante în valoare de 100 mil. euro, în caz contrar urmând să sisteze de tot livrările de energie către combinatul chimic, potrivit unor surse din Electrica citate de Mediafax.

Deşi anul trecut conducerea companiei părea că a găsit reţeta pentru creşterea afacerilor şi stabilizare din pierderi a combinatului prin reluarea activităţii de pe platforma Arpechim, lucrurile au intrat din nou pe un făgaş negativ pe final de an, când compania a rămas fără bani pentru achiziţia de materie primă.
În primul trimestru din 2011 afacerile Oltchim au înregistrat un avans de 93%, la 464,7 mil. lei (108 mil. euro) şi compania şi-a redus pierderile la 2,6 mil. lei, fapt ce a dat speranţe investitorilor de pe bursă că activitatea companiei s-ar putea redresa.

Ştirile pozitive au continuat să curgă, în luna iunie din 2011 Constantin Roibu anunţând că Oltchim a repornit instalaţiile de petrochimie de pe platforma rafinăriei Arpechim pe care le cumpărase în decembrie 2009 de la Petrom şi că prin conductele care leagă Oltchim de Arpechim se pompează din nou propilenă, una dintre cele mai importante materii prime necesare combinatului.

După acest episod combinatul a ajuns din nou într-un impas după ce Oltchim a rămas fără bani pentru achiziţia de materie primă şi băncile au încetat să mai sprijine compania prin acordarea de noi finanţări din cauza pierderilor uriaşe raportate de combinat în ultimii patru ani.

Fără materie primă conducerea a decis să închidă o parte din instalaţii şi a trimis în ultima jumătate de an circa 1.000 de salariaţi în şomaj tehnic din totalul celor peste 3.500 care lucrează pe platforma Oltchim şi Arpechim. În luna octombrie a anului trecut Ministerul Economiei a anunţat că BCR şi Banca Transilvania, care sunt principalii creditori privaţi ai companiei, cu circa 107 mil. euro, ar putea accepta conversia în acţiuni a datoriilor pe care Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) le are faţă de cele două instituţii de credit.

Cu toate acestea cele două grupuri bancare ar putea aştepta finalizarea procesului de privatizare a companiei şi preluarea firmei de către un investitor strategic care să redreseze combinatul înainte să accepte conversia de datorii în acţiuni. FMI a somat Guvernul să încheie procesul de privatizare a Oltchim până la sfârşitul lunii aprilie din acest an, în prezent Ministerul Economiei urmând să aleagă banca de investiţii care se va ocupa de operaţiune.

Se lucrează la doar 15% din capacitate. Producţia e practic oprită

Mihai Diculoiu, liderul de sindicat al Sindicatului Liber Oltchim, susţine că, în urma unor negocieri purtate la Ministerul Economiei şi Finaţelor, ministrul Ariton a intervenit pe lângă Electrica pentru ca societatea vâlceană să fie din nou păsuită. „Nu am plătit datoria, nu avem cum, încercăm să obţinem ştergerea ei. În acest moment, cantitatea de energie electrică furnizată este de 30 de MW, directorul general Florescu a promis ca mâine se va furniza undeva la 60 de MW pentru a putea avea o producţie de 40%. Astăzi am funcţionat la 15% din capacitate. Notificările potrivit protocolului au fost oprite.” 
Oltchim consumă lunar aproximatic 1,5 milioane de MW pentru care trebuie să achite 3 milioane de lei . 



Salariile se plătesc la două luni, trei sferturi din muncitori sunt în şomaj tehnic

Surse din combinat susţin că debranşarea societăţii de la reţeaua electrică poate avea urmări foarte grave pentru că unele dintre instalaţii sunt cu risc mare de explozie şi poluare chimică, cum este electroliza, care poate răspîndi clor în atmosferă. Instalaţiile trebuie golite iar bazinele de clor trebuie stropite de pompieri pentru răcire astfel încât să nu existe niciun pericol de explozie.  

Din 2008, combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a intrat in decline economic, în prezent  se lucrează la 30% din capacitate iar datoriile se ridică la peste 580 de milioane de euro. „Numai pentru plata salariilor compania are nevoie lunar de 2,5 milioane de euro”, a spus liderul de sindicat. În Oltchim, salariile se plătesc la două luni iar 1000 de muncitori din 3.400 sunt în şomaj tehnic.

(www.zf.ro, www.evz.ro)

Electrica ar putea deveni acţionar la Oltchim, prin conversia creanţei

Electrica ar putea deveni acţionar la Oltchim, prin conversia datoriei de 130 de milioane de euro pe care combinatul vâlcean le are la furnizorul de energie, au declarat pentru Jurnalul Naţional surse din sistemul energetic.

”Oltchim poate trece la CEZ, care este furnizor de ultimă instanţă, sau la alt furnizor – Electrica Furnizare – ce va fi privatizat conform scrisorii convenite cu Fondul Monetar Internaţional. De asemenea, Electrica analizează vânzarea creanţei şi conversia de acţiuni”, au spus sursele.

Reprezentanţii Oltchim sunt convocaţi la discuţii alături de cei ai Electrica şi ai Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), au mai arătat sursele. Oficialii ANRE sunt convocaţi să se pronunţe asupra legalităţii oricărei variante alese, în condiţiile în care ordinul 88/2009 al instituţiei reglementează schimbarea furnizorului de energie electrică.

România şi-a asumat în scrisoarea de intenţie semnată cu FMI că Electrica să nu mai aibă dreptul de a furniza energie, această prerogativă fiind preluată integral de către subsidiara Electrica Furnizare, creată din fuziunea filialelor de furnizare Transilvania Nord, Transilvania Sud si Muntenia Nord.

 

Leave a Response