|luni, decembrie 18, 2017
  • Follow Us!

Două accidente rutiere au avut loc la sfârşit de săptămână în localitatea Galicea 

Două accidente rutiere au avut loc la sfârşit de săptămână în localitatea Galicea

La data de 14 ianuarie, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la un accident de circulaţie care s-a produs pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum. Echipajul deplasat la faţa locului a constatat că Alexandru O., de 21 ani, din Rm. Vâlcea, în timp ce conducea autoturismul marca Daewoo Cielo pe DJ 678, în localitatea Galicea, pe fondul neadaptării vitezei la carosabilul alunecos, a pierdut controlul volanului şi a rănit-o grav pe Ioana P., de 67 de ani, din localitate, care se deplasa pe partea dreaptă a drumului în calitate de pieton. În urma impactului femeia a fost transportată la Spitalul Judeţean Vâlcea, unde a fost diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral, stare comatoasă. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în prezent este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Un alt accident rutier, provocat de neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, a avut loc la aceeaşi dată, în aceeaşi localitate, dar pe DJ677F. Astfel, Remus M., de 22 ani, din Băbeni în timp ce conducea un autoturism marca VW Golf, în localitatea Galicea, a părăsit partea carosabilă şi a lovit un parapet pe de partea dreaptă a drumului judeţean, în direcţia sa de deplasare. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a fratelui conducătorului auto, Alin M., care era pasager în autoturism. În urma verificărilor poliţiştii au constatat că autoturismul implicat în accident avea numere de înmatriculare expirate, astfel în cauză conducătorului auto i-a fost întocmit dosar penal pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat sau neînmatriculat.

Poliţiştii rutieri recomandă conducătorilor auto respectarea unor reguli de circulaţie care stau la baza prevenirii şi combaterii accidentelor rutiere cauzate de neadaptarea vitezei de deplasare la condiţiile de drum: dotaţi-vă autovehiculul cu anvelope specifice sezonului rece sau cu lanţuri antiderapante; nu subestimaţi dificultăţile impuse de condiţiile meteo; în zilele cu ploi, viscol, ninsori, temperaturi scăzute, fiţi mai atenţi la pietoni (aceştia sunt mai puţin prudenţi şi nu se asigură la traversare); nu acţionaţi brusc mecanismele de direcţie şi de frânare ale autovehiculului; în condiţii de zăpadă şi polei, renunţaţi pe cât posibil la utilizarea pedalei de frână (folosiţi cu precădere frâna de motor).

Leave a Response