|duminică, septembrie 24, 2017
  • Follow Us!

Deputatul Vlădoiu spune că Legea sănătăţii este în favoarea asiguratorilor şi operatorilor 

Deputatul Vlădoiu spune că Legea sănătăţii este în favoarea asiguratorilor şi operatorilor

Reprezentanţii Uniunii Social Liberale au transmis în mod clar că nu vor accepta în nici un caz Legea sănătăţii în actuala formă. „Viitorul Guvern USL nu va aplica această lege, dacă va trece de Parlament în actuala formă. O vom suspenda şi vom crea un act normativ în urma unor discuţii serioase. Care este, de fapt, principala problemă a legii propuse de actuala putere: este o lege în favoarea asiguratorilor şi operatorilor privaţi, nu în favoarea pacientului. Privatul nu mai este alternativă, ci singura soluţie pentru cei cu boli grave, căci este puţin probabil ca pachetul minimal va include tratamente sau intervenţii pentru boli grave? Proiectul de lege a fost lansat în dezbatere fără se să precizeze nimic fundamental legat de drepturile pacienţilor. În acelaşi timp, însă, drepturile privaţilor sunt bine definite, fără să apară şi sancţiunile dacă aceştia fac abuzuri.

De ce se poate vorbi de drepturile asiguratorilor, dar nimic despre cele ale pacienţilor?”, declară deputatul Aurel Vlădoiu. În opinia acestuia, sistemul de urgenţă este în continuare în pericol. În acest sens, parlamentarul PSD a exemplificat: „Firmele care vor câştiga licitaţiile şi-ar putea retrage ambulanţele de pe teren în momentul în care banii alocaţi se termină. Serviciul public de ambulanţă funcţionează, însă, chiar şi dacă s-au terminat banii alocaţi pentru anul respectiv. Problema este că banii de-acum vor fi împărţiţi între serviciul public şi privaţi, deci dacă aceştia se termină înainte de finalul perioadei de acordare, atunci toata greutatea va cădea pe serviciul public, care este oricum subfinanţat. De asemenea, trebuie reţinut faptul că, în timp ce profitul ambulanţelor private merge la privaţi, profitul ambulanţei de stat merge la stat, adică înapoi la plătitorii de taxe”, a mai spus Aurel Vlădoiu.

Conform spuselor parlamentarului PSD, singurul lucru cu care Opoziţia este de acord este că Legea sănătăţii trebuie discutată foarte în detaliu, fără sa lua în seamă diversiunile politice ale preşedintelui Traian Basescu. „Fiecare capitol din lege va trebui discutat de specialişti. Aşa cum spuneam, sistemul de urgenţă este, în continuare, în pericol, deci este nevoie de o regândire majoră a legii din acest punct de vedere. Atragem atenţia asupra riscului ca această nouă lege să ducă la scumpirea exagerată a sănătăţii pentru cetăţeni, mai ales dacă nu se controlează cu atenţie modul în care s-ar deschide această piaţă către marii asiguratori”, a conchis Aurel Vlădoiu.

Leave a Response