Vicele Constantinescu declară război aşa-zişilor comercianţi din pieţe

duminică, 15 ianuarie 2012

Vicele Constantinescu declară război aşa-zişilor comercianţi din pieţe

Joi, 12 ianuarie, viceprimarul Cosmin Constantinescu a dat startul unei acţiuni de control de mare amploare în Piaţa Centrală a municipiului. Pornit la iniţiativa Primăriei şi derulat împreună cu inspectorii de la Garda Financiară, controlul vizează mai multe aspecte sesizate de râmniceni cu diverse ocazii: înşelăciuni la cântar, plasarea în faţă a unor etichete de preţ pentru produsele de categorie inferioară concomitent cu escamotarea celor aferente calităţii superioare, mai mari, documente de comercializare sau funcţionare incomplete sau în neregulă. Inspectorii cu atribuţii au colectat datele necesare şi vor aplica sancţiuni în funcţie de gravitatea faptelor constatate. „Declar public război aşa-zişilor comercianţi din pieţe care înşeală cetăţenii acestui oraş", a declarat viceprimarul Constantinescu, acesta precizând că verificări similare vor viza toate pieţele şi târgurile administrate de municipalitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe