Emilian Frâncu, între “Sex şi crimă

duminică, 15 ianuarie 2012

• Jos pălăria, maestre!

Emilian Frâncu, între „Sex şi crimă" şi... „Istoria judeţului Vâlcea"

Mihai Ionescu (www.criterii.ro)

Am fost vineri seara la Hotel Sofianu din Rm. Vâlcea şi am participat la cea mai înaltă şi pură formă de protocronism provincial.

Ca să vă spun pe şleau ce am simţit eu când am ieşit de acolo.... A fost ce cea mai mare trezire a realităţii din mine. Am realizat că m-am născut în primul judeţ al Universului, că aici a venit Iisus la o bere, că aici a fost Big Beng-ul, că manuscrisele eseniene au fost cu siguranţă ascunse în fânarul lui nea Costică din Diculeşti, că de fapt NASA a pus bazele pe platoul de la Ioneşti.

Ce mai, coborând scările hotelului, le mulţumeam din suflet lui Emilian Frâncu, Ion Soare (arhivarul acela prăfuit, coleg de revistă - Sex şi crimă - cu Emlilian Frâncu, cel care semna poveşti cu iz pornografic, cu pseudonimul John Suno - nr), Ion Câlea pentru că mi-au redat dimensiunea cerului sub care trăiesc. Am petrecut două ore de neuitat şi m-am simţit întocmai unui Atlas care ţine judeţul pe Umeri.Vâlcea este minunată niciodată, nu se va compara cu alte umile oraşe sau regiuni din Univers. Acest judeţ nu se va compara vreodată Loira, cu Virginia americană, cu regiunea Padania, cu Flandra. Oraşele acestui minunat judeţ nu se vor ridica la nivelul vreunei Praga, Liege, Richmond, Veneţia. Aici, la Vâlcea, s-a născut istoria, aici este centrul universului. Aici este elita.

Îmi venea să-i pup pe toţi obrajii pe aceşti oameni pe care i-am menţionat anterior pentru cadoul pe care mi l-au făcut. De fapt, vineri seara, la Grand Hotel Sofianu, a fost cea mai grotescă formă de provincialism, de fudulie ipocrită. O varză, toată pseudo scriitorimea care, vorba profesorului Ion Predescu, ar trebui să stea la 1000 km distanţă de cetate sau se sinucidă în corpore.

Au fost plictiseli, oameni ca Măldărescu, Cosmescu şi toată clica respectivă cărora nimeni nu are curajul să le spună drept în faţă: VALEA! Dispăreţi dracului odată, pentru semidocţia, handicapul intelectual pe care îl promovaţi.

Dar nu se poate asta, pentru că lipseşte ceva, lor le lipseşte. Ruşinea pentru micimea lor. Pentru faptul că nu au nimic de spus. Cine, Doamne iartă-mă, să spună şi ce: Nae Dinescu, Alex Parolea Moga, Un Soare încremenit în proiectul dacic??? Şi cine face presă aici? Willy Cosmescu? Hai să fim serioşi...

99% dintre cei pe care i-am văzut la adunarea promovată de Frâncu i-aş pune într-un vagon de tren şi i-aş paşaporta în Zambia sau în Botswana. Aş elibera acest oraş de mistica inutilă a cuvintelor goale.

Ce s-a lansat? O istorie a judeţului Vâlcea. Pentru cine ? Şi ce lucrarea este? O colectă de texte a unui arhivar, decedat acum ceva vreme. Şi doctorandul de Valahia, Frâncu, maestru în clişee, în formule plictisitoare a organizat seara.

Mă uitam prin mulţimea adusă. Gherasim era încă viu, Câlea mototolea hârtiile scrise de Stanciu, Lazăr adormise, Pistol se gândea la ce gagică ar mai merge o dată, Buican se scărpina la nas şi zâmbea, privind la ziua de 23 nov 2012 când îl va da afară din partid pe Frâncu, Gutău regreta că se aşezase undeva în mijlocul sălii şi nu putea să iasă, nevasta lui Sodă, blonda învolburată, silabisea acolo în gând „crinogenie sau criogenie, oare cum e corect şi ce dracu înseamnă", şoferul lui Frâncu făcea poze pentru facebook, Pantelică sau Pandia se gîndeau la neamurile lor de la Bugiuleşti, găsite de arheologi, Dobrinescu cu o mână la falcă, făcea pe interesatul, Persu se gândea să adune o mulţime de pesedeaci în centrul Râmnicului la un miting anti-Băsescu, dar a tras discret un pârţ şi a lăsat-o baltă, Frâncu privea angelic la copilăria lui rămasă parcă pe loc. Elena Stoica era nervoasă că ăştia au de băut numai Cola, ce dracu, părerea mea! Romulus Bulacu venise şi el, dar îşi şoptea satisfîcut faptul că PDL-iştii fac chefuri mai faine în meri, Sebi Veţeleanu era pe lângă Gutău şi sper că se simţea în plus acolo.


NR - Titlul ne aparţine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe