|duminică, septembrie 24, 2017
  • Follow Us!

Vreau ca împreună cu locuitorii să facem din Colegiul Bălceşti un spaţiu în care să locuim cu drag 

• Mesaj de început de an 2012 din partea deputatului Dan Mazilu:

„Vreau ca împreună cu locuitorii să facem din Colegiul Bălceşti un spaţiu în care să locuim cu drag”

Şi în anul 2011, împreună, ne-am străduit să ne facem viaţa cât mai uşoară cu putinţă, deşi trăim vremuri din ce în ce mai grele! V-am fost mereu alături, de câte ori mi-a permis activitatea în Parlamentul României şi vreau să îmi resubliniez disponibilitatea de a veni în faţa dumneavoastră cu inima deschisă pentru că vreau să fac lucrurile să meargă, astfel încât să vă mândriţi că aveţi în Camera Deputaţilor un concetăţean de-al vostru din colegiul Bălceşti. Vreau ca împreună să facem din acest colegiu un spaţiu în care să locuim cu drag şi, de aceea, ţin să vă mulţumesc pentru că în mijlocul dumneavoastră am aflat ce vă supără, dar şi ce aşteptări aveţi de la clasa politică, precum şi felul în care aţi reacţionat la proiectele de legi pe care le-am înregistrat la Parlament, ori faţă de întrebările şi interpelările pe care le-am adresat mai multor miniştri.

Ca parlamentar învestit cu votul dumneavoastră m-am angajat să nu vă dezamăgesc! Îmi reafirm angajamentul! Numai împreună vom putea realiza şi alte proiecte! Au trecut doar două săptămâni de la Sărbătorile de Iarnă, iar atmosfera Sărbătorilor de Iarnă s-a simţit în întreg colegiul, cât şi în casele fiecăruia dintre noi. Crăciunul, una dintre cele mai importante sărbători ale creştinătăţii, a fost încărcat de speranţă, bucurie şi ne oferă prilejul pe viitor de a fi, mai mult ca oricând, alături de cei dragi, de a ne regăsi resursele interioare pentru a depăşi obstacolele care apar, inevitabil, pe parcursul unui an, în special în această perioadă, care pune atât de mult la încercare simţul responsabilităţii. Crăciunul şi Anul Nou sunt şi momente de analiză, în care fiecare dintre noi îşi propune să fie mai bun cu el şi cu ceilalţi. Este momentul în care în sufletele noastre coboară pacea, iertăm, ne împăcăm şi trăim cu speranţa în mai bine, mai frumos.

Deşi bucuria Sărbătorilor a fost, poate, umbrită anul acesta de perioada dificilă pe care o traversăm, sper ca, alături de cei dragi, noul anu 2012 să vă aducă mai mult optimism şi, cu forţele refăcute, proaspete, să puteam trece mai uşor peste greutăţi.

Cu respect, deputatul dvs., Constantin Mazilu, UNPR

Leave a Response