Cristian Buican, acuzat de către un fost lider al tinerilor liberali că a încălcat statutul PNL

duminică, 8 ianuarie 2012

• Rămâne tot mai singur în partid

Cristian Buican, acuzat de către un fost lider al tinerilor liberali că a încălcat statutul PNL

Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, rămâne tot mai singur în partid, tot mai mulţi membri ai formaţiunii politice hotărând că este mai bine să-şi dea demisia sau să se retragă într-un con de umbră, ca o formă de protest la adresa actualei conduceri a PNL Vâlcea. Oamenii îl acuză pe parlamentarul liberal că face jocurile unor grupuri de interese din PNL Vâlcea şi că permite să se încalce grav statutul partidului de către unele foruri din cadrul formaţiunii politice. Unul dintre cei care s-au săturat de dictatura şi abuzurile lui Cristian Buican în cadrul PNL este Adrian Pană, fost preşedinte al TNL Râmnicu Vâlcea, şi care, de la 31 decembrie 2011, a renunţat şi la calitatea de membru PNL.

Dar iată ce spune Adrian Pană în documentul pe care i l-a înaintat deputatului Cristian Buican la începutul acestui an: „Prin prezenta, subsemnatul Adrian Pană, membru al PNL - Filiala Vâlcea, Organizaţia Râmnicu Vâlcea din decembrie 2008, vă rog să luaţi la cunoştinţă despre demisia mea din calitatea de membru PNL începând cu data de 31 decembrie 2011. Menţionez că la baza deciziei mele stau următoarele motive: repetatele abuzuri şi încălcări ale Statutului, Regulamentului de aplicare, Codului etic şi celorlalte documente fundamentale ale PNL la care am fost supus de conducerea judeţeană a PNL Vâlcea şi TNL Vâlcea, prin şi după demiterea abuzivă, în iulie 2010, din funcţia de preşedinte al TNL Râmnicu Vâlcea, în care fusesem ales în luna martie a aceluiaşi an.

Menţionez că nici până în prezent nu cunosc motivele statutare pentru care am fost demis de TNL Vâlcea, iniţiativă validată, la propunerea preşedintelui PNL Vâlcea, deputat Cristian Buican, şi în BPT PNL Vâlcea. Am câştigat contestaţia la Consiliul Teritorial de Onoare şi Arbitraj Vâlcea, dar împotriva hotărârii s-a formulat recurs la Curtea de Onoare şi Arbitraj. Deşi a trecut mai bine de un an de zile, nu am fost citat statutar niciodată şi nici până în ziua de azi nu mi s-a comunicat oficial decizia finală şi irevocabilă a Curţii de Onoare şi Arbitraj în ceea ce priveşte demiterea mea, dacă un astfel de document există. În aceste condiţii, atât conducerea municipală a TNL, cât şi cea judeţeană funcţionează în afara statutului partidului. Fiind tolerată această situaţie, deşi preţuiesc în continuare principiile şi valorile liberalismului românesc, mă aflu în imposibilitatea de a mă mai regăsi în structurile locale ce reprezintă PNL în judeţul Vâlcea".

(P.C.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe