Primarul Petre Iordache va derula zeci de investiţii pentru modernizarea oraşului Ocnele Mari

miercuri, 28 decembrie 2011

• În cursul anului 2012,

Primarul Petre Iordache va derula zeci de investiţii pentru modernizarea oraşului Ocnele Mari

În urmă cu câteva luni, primarul oraşului Ocnele Mari, Petre Iordache, a prezentat public o listă de aproape 30 de obiective de investiţii care se vor finaliza în această perioadă, precum şi proiectele prioritare care vor fi derulate în cursul anului 2012. Astfel, până în semestrul II din 2011, primarul Petre Iordache a demarat sau finalizat printre altele următoarele obiective de investiţii şi măsuri: a fost semnat contractul cu firma care va executa lucrările de reabiltare, modernizare, dezvoltare şi echipare a ŞcoliiOcnele Mari; a fost semnat contractul pentru execuţia lucrărilor de reabilitare exterioară a Dispensarului Uman; introducere apă potabilă, extinderi reţele şi refacere trasee pe străzile Cărpiniş, Ştrandului, Gării, Poieniţa, Florilor, Lunca, Valea Bradului, Buridava şi Nicolae Bălcescu; cooperare cu „Apavil" Vâlcea, în vederea demarării lucrărilor de apă-canal, la nivelul oraşului (program european) - 6 mil. Euro; lucrări de modernizare la Stadionul „Minerul", conform cerinţe omologare FRF (Liga a IV-a); realizat procedurile finale în vederea semnării Contractului „Promovarea Potenţialului Turistic al oraşului"; demarare documentaţie, în vederea realizării unui Centru de informare şi Promovare turistică (construcţie clădire plus dotare);

finalizarea demersurilor guvernamentale pentru aprobarea unor obiective de investiţii (blocuri ANL - 48 locuinţe, Sală sport - 15 locuri şi gaz metan - extindere etapa a IV-a); continuare acţiuni de concesionare şi vânzări terenuri, pentru potenţialii investitori, în principal în domeniul turismului; stabilizare zona alunecare - drum acces Sorat - pct. Coconescu; reluare demersuri la SNS Bucureşti, în vederea reabilitării Blocului Ocniţa şi vânzării apartamentelor, către chiriaşi; stabilit, împreună cu specialiştii, forma finală a tuturor lucrărilor de ecologizare, aferente câmpurilor I şi II de Sonde; amenajare parcare intrare la Salina Ocnele Mari (Punctul turistic); acţiuni sociale (îmbrăcăminte şi alimente, lemne de foc, materiale de construcţii, pentru cei cu venituri mici); diverse activităţi cultural-educative, distractive şi sportive; stabilit lista finală a terenurilor din cadrul localităţii, unde se pot strămuta familiile cu probleme din Câmpurile de sonde în exploatare, după construirea altor gospodării şi înaintarea acesteia Prefecturii, SEM şi SNS Bucureşti; adunări cetăţeneşti în zonele Slătioarele, Lunca, Goruniş, Ocniţa, Gura Suhasului şi Buda, sub genericul „Dialog cu cetăţenii"; finalizare lucrări de regularizare a albiei Pârâului Sărat (zonele Decantor şi Parc Ocniţa).

Cât priveşte anul 2012, primarul din Ocnele Mari, Petre Iordache, va duce la îndeplinire următoarele acţiuni, măsuri şi lucrări: finalizarea lucrărilor de reabilitare, modernizare, dzvoltare şi echipare la Şcoala Ocnele Mari, inclusiv terenul de sport; reabilitarea Dispensarului Uman; continuarea lucrărilor de introducere apă potabilă, extinderi reţele şi refacere trasee apă, pe străzile Ştrandului, Gării, Poieniţa, Florilor, Lunca, Valea Bradului, Buridava, Nicolae Bălcescu, Goruniş, Şcolii, Coceneşti, Pinilor; demarare lucrări de apă-canal (8,5 km - 10,5km), la nivelul oraşului (program european); continuare programului de asfaltări străzi, conform priorităţilor stabilite; sprijinirea pentru realizarea lucrărilor de extindere a cimitirului şi construcţia Capelei de la Parohia „Trăistari"; sprijin în redeschiderea Cabinetului stomatologic, precum şi în realizarea unui Laborator de analize, în cadrul Dispensarului uman; realizat documentaţii finale, în vederea semnării contractelor „Promovarea potenţialului turistic", „Centru de informare şi promovare turistică";

„Centrala fotovoltaică/solară"; „Buridava dacică - circuit turistic-cultural"; sprijin în realizarea unui Magazin mixt - zona Slătioare şi a unei Micro-policlinici - zona Buda (investiţii private); demersuri în vederea realizării unui Muzeu al oraşului - în zona Ocniţa (spaţiu existent); modificare traseu, finalizare regularizare Pârâu Sărat între Baraj de retenţie Decantor şi montare Punte pietonală acces „Bozasca"; regularizare Pârâu Sărat şi punere în siguranţă a malurilor, în zona Lacului de retenţie (720m); drum de legătură între Nicolae Bălcescu şi zona Cosota (350m); drum de legătură între Cosota şi Ocnţa, pe lângă Stadionul orăşănesc şi str. Aviatorilor (1200m); continuare demolare clădiri din zonele afectate şi amenajarea ternului - etapa II şi III - 36 gospodării; lucrări de refacere drum acces în zona Ţeica (2,4 km), prin str. Fagul Miului; lucrări de refacere a îmbrăcăminţii şi de scurgere a apelor pluviale, pe str. 1 Mai şi Nicolae Bălcescu (1,5 km); refacere drum- str. Albinelor - pe o porţiune de 1 km (pct. Mustăţea Corbeanu); studiu de fezabilitate pentru lucrări de reconstrucţie ecologică a zonelor afectate (Câmpurile 1 şi 2); acţiuni de colaborare cu Fundaţia „Inimă pentru Inimă", pe linia derulării, în parteneriat, a unor programe şi proiecte comune; sprijin în realizarea unei Baze de agrement şi de recreere, în zona adiacentă Ştrandului Ocnele Mari (investiţie privată); lucrări de refacere şi modernizare a căilor de circulaţie pietonală, precum şi a spaţiilor verzi adiacente - în centrul civic; demersuri în vederea completării necesarului de mobilier specific şi material didactic la Şcoala Ocnele Mari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe