|luni, august 20, 2018
  • Follow Us!

În Râmnicu Vâlcea poate fi vizionată expoziţia “Tămâioarele – biserici din Oltenia de Nord” 

În Râmnicu Vâlcea poate fi vizionată expoziţia „Tămâioarele – biserici din Oltenia de Nord”

Începând cu data de 25 decembrie 2011, în perioada sărbătorilor de iarnă, pe împrejmuirea Bisericii „Toţi Sfinţii” de pe Calea lui Traian poate fi vizionată expoziţia „Tămâioarele – biserici din Oltenia de Nord”, reprezentând lăcaşuri de cult ortodox – monumente istorice – din judeţul Vâlcea. Amenajată într-un cadru neconvenţional, expoziţia este, atât pentru râmniceni, dar şi pentru cei ce vizitează în această perioadă a sărbătorilor de iarnă Râmnicul, un ghid de vizionare a monumentelor medievale din Oltenia, ce reprezintă un tezaur cultural şi istoric valoros, încă nedescoperit de marea majoritate a publicului larg şi se doreşte o conştientizare a faptului că păstrarea acestei moşteniri este o responsabilitate nu doar a unui grup restrâns de specialişti, ci o datorie a fiecăruia dintre noi, iar în final a întregii comunităţi.

Iniţiativa expoziţiei aparţine Rectoratului Academiei de Studii Economice, reprezentat de prof. univ. dr. Ion Gh. Roşca, rectorul instituţiei, şi firmei Eurogama Invest, prin director general Gabriel Niculescu, care au obţinut acceptul municipalităţii prin primarul Romeo Rădulescu, precum şi pe al PS episcop-vicar Emilian Lovişteanu, să popularizeze în spaţiul public vâlcean cercetarea efectuată de doctorand Graţiela Grigoriu asupra bisericilor post-brâncoveneşti din Judeţul Vâlcea. Manifestarea este o consecinţă a parteneriatului dintre Biserica „Toţi Sfinţii” şi Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, concretizat, până în prezent, prin mai multe evenimente cultural-sociale.

Leave a Response