Deputatul Vlădoiu a participat alături de primarii Banacu şi Romcescu la serbările de sfârşit de an

miercuri, 28 decembrie 2011

• Sute de cadouri pentru copiii din Bărbăteşti şi Slătioara

Deputatul Vlădoiu a participat alături de primarii Banacu şi Romcescu la serbările de sfârşit de an

n pragul marii sărbători a Crăciunului, Căminele culturale Bodeşti si Barbatesti ale comunei Bărbăteşti au găzduit serbarea de sfârşit de an a elevilor. La eveniment au participat părinţi, bunici, precum şi reprezentanţi ai administraţiei locale. Primarul Constantin Banacu, alături de deputatul Aurel Vlădoiu, au făcut posibilă venirea lui Moş Crăciun în mijlocul copiilor, care s-au bucurat din plin. Moş Crăciun a împărţit peste 350 de cadouri, iar primarul Banacu a premiat longevitatea (50 de ani de căsnicie) a şapte cupluri - două din satul Bodeşti şi cinci din satul Bărbăteşti. „Am reuşit, alături de primarul Banacu, să facem o bucurie elevilor şi celorlalţi copii din comuna Bărbăteşti. Am rămas impresionat de spectacolul susţinut de aceştia pe scena Caminelor culturale, emoţia transmisă de cântecele şi versurile lor fiind răsplata cea mai bună pentru efortul pe care l-au depus. Urez tuturor locuitorilor comunei Bărbăteşti multă sănătate, un An Nou fericit şi cât mai multe împliniri", a declarat deputatul Vlădoiu. Mai trebuie spus că, în dimineaţa zilei de 25 decembrie, încă 300 de copii au primit cadouri după participarea la slujba de Crăciun.

Peste 300 de copii din Slătioara s-au bucurat de venirea lui Moş Crăciun

Aşa cum a promis, deputatul Aurel Vlădoiu a fost prezent, săptămâna trecută, în mai multe comune din Colegiul Horezu, ai cărui locuitori îi reprezintă în Parlamentul ţării. Parlamentarul PSD s-a deplasat, în dimineaţa zilei de 23 decembrie, în comuna Slătioara, unde l-a ajutat pe Moş Crăciun să ducă cadouri pentru sutele de elevi şi „grădinari". Alături de primarul Sorin Romcescu şi viceprimarul Cornel Ştefan, deputatul Vlădoiu a fost prezent în mijlocul copiilor, care s-au bucurat din plin de cadourile primite de la Moş Crăciun. „Am dus cadouri la şcolile din satele Slătioara şi Rugetu, precum şi la grădiniţele din Cumpene, Olari şi Goruneşti. Ţin să mulţumesc domnului deputat Vlădoiu, al cărui sprijin însemnat a făcut posibilă această acţiune, în urma căreia peste 300 de copii au primit câte un cadou de la Moş Crăciun", a declarat primarul Romcescu.
Tot săptămâna trecută, în cadru festiv, administraţia din Slătioara i-a premiat cu diplome şi bani pe cei 36 de tineri care au împlinit vârsta majoratului în 2011. De asemenea, primarul Sorin Romcescu a premiat longevitatea - 50 de ani de căsnicie - a 15 cupluri din comună. „Sper ca, prin acţiunile noastre, să fi adus o bucurie în sufletul fiecărui locuitor al Slătioarei în perioada sărbătorilor de iarnă", a conchis deputatul Aurel Vlădoiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe