Un tânăr de 20 ani şi-a pierdut viaţa într-un accident de circulaţie

miercuri, 14 decembrie 2011

• În oraşul Călimăneşti,

Un tânăr de 20 ani şi-a pierdut viaţa într-un accident de circulaţie

La data de 12 decembrie, orele 20,00 George A. de 20 ani, din municipiul Rm. Vâlcea, a condus un autoturism marca Volkswagen, pe DN 7, în localitatea Călimăneşti, din direcţia Călimăneşti - Rm. Vâlcea, iar la km. 190+450, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum şi a carosabilului umed, la ieşirea dintr-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, a pierdut controlul autoturismului şi a pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu o autoutilitară marca Mercedes condusă regulamentar de Ionel P., de 44 ani , din Arad. În urma impactului a rezultat decesul lui George A .
Celălalt conducător auto implicat în accident a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii rutieri îi sfătuiesc pe şoferi ca atunci când traversează zone unde partea carosabila este acoperită cu polei, gheată, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubica umedă să manifeste maximum de prudenţă, să circule cu viteza redusă, să mărească distanţa de siguranţă în mers, să utilizeze luminile de întâlnire şi să evite efectuarea manevrelor în trafic - depăşiri, treceri de pe o bandă pe alta. O alta măsură de siguranţă în trafic este echiparea automobilul cu pneuri corespunzătoare, iar conducătorii auto trebuie să ştie că pe carosabil umed sau îngheţat nu trebuie să bruscheze comenzile maşinii şi să adapteze permanent viteza la condiţiile de drum.

Campanie de prevenire a tâlhăriilor desfăşurate de poliţişti în liceele din Râmnicu Vâlcea

În această perioadă se înregistrează o creştere a infracţionalităţii stradale, în special a tâlhăriilor comise prin smulgerea bijuteriilor şi telefoanelor mobile. Aceste bunuri devin principala ţintă a celor ce produc tâlhării deoarece constituie obiecte relativ uşor de sustras şi de valorificat, iar persoanele care le poartă sunt cu precădere femei şi copii (reprezentanţi ai unor categorii cu risc sporit de victimizare). Respectând dreptul fiecărui individ la libertate şi asigurându-vă că poliţia face eforturi pentru ţinerea sub control a acestui gen de infracţiuni, este de datoria noastră să vă informăm asupra eventualelor pericole la care vă puteţi expune neglijând unele măsuri simple de autoprotecţie: înainte de a ieşi din casă, luaţi în calcul faptul că siguranţa dumneavoastră poate depinde şi de alegerile în materie de vestimentaţie şi accesorii pe care le-aţi făcut în ziua respectivă!; evitaţi să vă expuneţi inutil copiii unor pericole, acceptând ca ei să poarte asupra lor la şcoală sau pe stradă bunuri cu valoare mare (telefoane mobile, bijuterii).
Din practica judiciară a rezultat că cele mai multe tâlhării sunt comise în locuri publice sau în spaţiile comune ale imobilelor. Având în vedere că tâlhăria este o problemă socială deosebit de gravă care pune în pericol însăşi viaţa persoanei, în data de 13 decembrie, în municipiul Rm. Vâlcea, între orele 09.00-14.00, se desfăşoară o acţiune în sistem integrat, pentru a prezenta acest fenomen în rândul elevilor, care ar putea conduce, credem noi, la diminuarea numărului de victime. Datorită particularităţilor specifice vârstei, copiii şi adolescenţii pot deveni cu uşurinţă victime ale infractorilor, iar din acest motiv scopul acestor activităţi va fi acela de a le explicat care sunt modurile în care acţionează persoanele rău intenţionate care aleg ca victime copiii, în special în infracţiunea de tâlhărie. Activităţile de informare se vor desfăşura la următoarele unităţi de învăţământ din municipiul Rm. Vâlcea: Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, Colegiul Naţional Matei Basarab, Grupul Şcolar Forestier, Grupul Şcolar Ferdinand I, Grupul Şcolar G-ral Magheru, Şcoala Anton Pann, Şcoala Generală Take Ionescu. În prag de vacanţă, copiii vor primi sfaturi privind măsurile elementare de siguranţă personală pe care trebuie să le adopte astfel încât să nu devină victime ale infractorilor. Totodată, elevii vor fi învăţaţi ce să facă şi cum ar trebui să reacţioneze dacă s-ar afla într-o astfel de situaţie.

Cercetaţi pentru tentativă la furt calificat şi violare de domiciliu

În seara zilei de 11 decembrie, ora 23.00, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Racoviţa, au fost sesizaţi de Nicolae D, din comuna Perişani cu privire la faptul că, în locuinţa sa au pătruns trei bărbaţi cu care a avut o altercaţie verbală şi care l-au lovit atât pe el cât şi pe soţia sa.
În urma verificărilor poliţiştii au constatat că faptele sesizate se confirmă şi i-au identificat pe Gheorghe C, de 33 de ani, din comuna Cepari, judeţul Argeş, Gheorghe N., de 21 de ani, din comuna Titeşti şi Adrian N, de 24 ani, tot din comuna Titeşti, ca fiind principalii suspecţi în cazul unei tentative furt şi a violării de domiciliu.
Astfel, din investigaţiile poliţiştilor a reieşit faptul că cei trei bărbaţi au pătruns în locuinţa părţilor vătămate şi apoi în grajdul din apropierea locuinţei acestora, de unde au sustras două cabaline. În timp ce încercau să înhame caii la căruţă, suspecţii au fost surprinşi de Filofteia D. şi Nicolae D., proprietarii animalelor. Unul dintre agresori, Gheorghe C., i-a lovit pe cei doi soţi, provocându-le leziuni ce necesită îngrijiri medicale. Acesta a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore şi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Instanţa a constatat că împotriva celui în cauză sunt probe şi indicii temeinice de vinovăţie şi a dispus arestarea pe timp de 29 zile şi cercetarea acestuia sub aspectul infracţiunilor de tentativă la tâlhărie şi violare de domiciliu. Ceilalţi doi bărbaţi sunt în prezent cercetaţi pentru tentativă de furt calificat şi violare de domiciliu.

Urmărit internaţional de autorităţile ungare, prins de poliţiştii vâlceni

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr 5. Poliţie Rurală Amărăşti împreună cu specialiştii Biroului Urmăriri, în urma schimbului de date şi informaţii prin intermediul Biroului Sirene Naţional din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională aparţinând Inspectoratului General al Poliţiei Române pe linia mandatelor europene de arestare, au reuşit identificarea şi reţinerea lui Ovidiu N, de 33 ani, din comuna Amărăşti, urmărit internaţional de autorităţile judiciare din Ungaria, pentru comiterea de infracţiuni informatice. Bărbatul este cercetat pentru organizarea de licitaţii false şi tranzacţionări fictive de diferite bunuri de la electrocasnice la maşini şi utilaje agricole, activităţi desfăşurate în Ungaria, pe parcursul anului 2010.
Ovidiu N., a fost prezentat, în data de 13 decembrie, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti care a confirmat mandatul european şi a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 29 de zile, urmând să fie extrădat în perioada următoare.

Poliţiştii din Sălătrucel au reuşit identificarea autorului mai multor incendii

Poliţiştii vâlceni au reuşit identificarea autorului mai multor incendii care au avut loc în perioada noiembrie-decembrie 2011. Astfel, la data de 11 decembrie, poliţiştii din Sălătrucel, împreună cu doi voluntari, l-au surprins pe Vasile M., de 36 ani, din localitate, cunoscut cu afecţiuni psihice, respectiv oligofrenie-retardare mintală uşoară cu tulburări de comportament, în timp ce provoca un incendiu de vegetaţie. În urma investigaţiilor şi verificărilor, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul este autorul a trei incendii în care bunurile, o locuinţă şi două grajduri, au fost distruse în totalitate. Vasile M. a recunoscut faptele comise şi a oferit amănunte despre modul în care a provocat incendiile. Suspectul a fost supus unor expertize psihiatrice în vederea stabilirii discernământului şi este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.

Un bărbat din Costeşti a fost arestat pentru furt calificat

La data de 12 decembrie, ora 17:30, poliţiştii din oraşul Băbeni l-au identificat şi reţinut pe Ovidiu C, de 34 de ani, din comuna Costeşti, pe numele căruia Judecătoria Horezu a emis, în data de 08 decembrie, un mandat de executare a pedepsei închisorii pe o perioadă de doi ani.În sarcina suspectului s-a reţinut comiterea infracţiunii de furt calificat la care a participat alături de alte persoane, la data de 20 februarie 2010, în comuna Vaideeni. Astfel, sub pretextul că îşi oferă serviciile în vederea prestării de diferite activităţi, bărbatul a pătruns prin efracţie în două locuinţe de unde a sustras mai multe bunuri, ce au fost valorificate ulterior. Ovidiu C. se află în prezent încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, urmând să fie transferat la Penitenciarul Colibaşi în vederea executării pedepsei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe