Inspectorii ITM Vâlcea au efectuat sute de controale şi au dat amenzi în valoare de 310.000 lei

miercuri, 14 decembrie 2011

• În luna noiembrie 2011,

Inspectorii ITM Vâlcea au efectuat sute de controale şi au dat amenzi în valoare de 310.000 lei

În luna noiembrie 2011, Compartimentul Control Relaţii de Munca a efectuat un număr de 151 controale şi s-au aplicat 133 sancţiuni contravenţionale în valoare de 215.000 lei. În timpul controalelor au fost identificate 40 persoane care lucrau fără forme legale de muncă dintre care 19 femei, aplicându-se sancţiuni în valoare de 185.000 lei şi s-a dispus încheierea în formă scrisă contractelor individuale de munca la persoanele respective.

Tot în această perioadă la ITM Vâlcea au fost înregistrate 60 sesizări, dintre acestea 60 au fost soluţionate. Menţionam ca acestea au făcut referire la obligaţii legale neîndeplinite de angajatori cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea contractelor individuale de munca, precum şi neacordarea drepturilor salariale, neacordarea de câtre angajator a repausului săptămânal, etc. În urma controalelor, principalele neconformitaţi se refera la: neîncheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă, înainte cu o zi de începerea activităţii şi transmiterea acestora în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor; neîntocmirea foilor colective de prezenta; neacordarea repausului săptămânal; neplata orelor suplimentare; neplata orelor de noapte; angajatorul nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale, actualizarea regulamentului intern; angajatorul nu a făcut dovada realizării masurilor dispuse de inspectorii de munca in PV de control.

„În luna noiembrie 2011, Compartimentul Control Sănătate si Securitate în Muncă a efectuat un număr de 148 controale, aplicându-se 421 sancţiuni contravenţionale în valoare de 97.000 lei.
S-a înregistrat 5 sesizări referitoare la condiţiile de muncă, acestea au fost soluţionate în termen legal. Tot in luna noiembrie 2011 s-au înregistrat 8 accidente de muncă, acestea fiind cu incapacitate temporară de muncă. S-au dispus măsuri de remediere a deficienţelor: evaluarea riscurilor de accidente si îmbolnăviri profesionale; elaborarea planului de prevenire si protecţie; efectuarea controlului medical periodic; efectuarea instructajului de protecţie a muncii; elaborarea instrucţiunilor proprii de lucru si securitate a muncii; dotarea cu truse sanitare la punctele de lucru; dotarea si acordarea echipamentului individual de lucru şi echipamentului individual de protecţie; asigurarea unor condiţii de mediu corespunzătoare, la locul de munca", a precizat Ion Nicolăescu, şeful ITM Vâlcea.

În atenţia angajatorilor care nu au preluat carnetele de muncă!

Angajatorii care până la data prezentei nu au ridicat carnetele de muncă ale salariaţilor de la sediul I.T.M. Vâlcea trebuie să se prezinte la biroul nr. 1 al instituţiei, programul de lucru fiind de luni până vineri, în intervalul orar 8:00-16:00. Carnetele de muncă pot fi predate titularilor în baza actului de identitate, angajatorilor sau reprezentanţilor legali ai acestora în baza unei împuterniciri exprese din partea angajatorilor, a actului de identitate şi a ştampilei societăţii. Predarea se va face pe bază de proces verbal de predare -primire, conform dispoziţiilor Ordinului M.M.F.P.S. nr. 1083/2011.
La data de 13.12.2011, Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea are în gestiune 10.283 de carnete de muncă. Lista angajatorilor care nu au ridicat carnetele de muncă este afişată la sediul şi pe site-ul instituţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe