|joi, octombrie 18, 2018
  • Follow Us!

O zi de lucru pe moşia lui Roibu 

O zi de lucru pe moşia lui Roibu

7 decembrie este o zi obişnuită pe imensa Platformă Chimică Râmnicu Vâlcea, cimitirul gigantului combinat Oltchim. Doar că în Sala Mare de şedinţe se discută despre demiterea managerului general Constantin Roibu, o nouă bătălie din războiul de uzură dintre acţionarii minoritari şi conducerea combinatului.

În moarte petrochimică

La ora 10 dimineaţa în parcarea din faţa corpului de birouri a combinatului e aproape pustiu. Câţiva angajaţi trişti, parcă filmaţi cu încetinitorul, întind prin brăduţii din curte o instalaţie de lumini. O femeie care conduce o maşinuţă electrică aproape că bagă sărăcia de utilaj în gard, holbându-se la domnii în costum care încep să apară la intrarea principală. În stânga şi în faţa birourilor, flancând intrarea în intreprindere, sunt muzeele: pe o parte vitrina cu trofeele echipei de handbal, de celalată câteva bancomate pe a căror taste s-a aşternut praful de-un deget. La Oltchim salariile se dau cu întârziere de două luni şi nici nu sunt perspective prea bune. Combinatul are datorii de 2,5 mld. lei (aproape 600 mil. euro), majoritatea la furnizori. Nu sunt bani pentru materie primă, pentru salarii, pentru mai nimic. Colosul e în genunchi şi abia mai respiră. Aproape că e de neînţeles care-i miza luptei crâncene dintre directorul Roibu şi acţionarii germani de la PCC SE.

Ultima redută, sindicatul

Adunarea Generală a Acţionarilor, programată pentru ora 12, este precedată de declaraţiile de presă ale reprezentanţilor PCC, Wojciech Zaremba şi Adam Lametowicz şi de deja tradiţionalul protest al sindicaliştilor din Oltchim. În mare, PCC susţine aceleaşi puncte de vedere: în faţa evidentei crize prin care trece, combinatul are nevoie de o strategie nouă, de o altă restructurare şi de o altă conducere. Logica e următoarea: Roibu a condus Oltchimul (director general, preşedinte al Consiliului de Administraţie până recent, adică un fel de împărat cu puteri discreţionare) în ultimii 20 de ani şi compania a ajuns în starea dezastruoasă în care este astăzi. Deci, ori nu se pricepe, ori, dacă ar fi să-i asculţi pe cei de la PCC, este prea priceput în a folosi în scopuri personale Oltchimul. Revenind în sală, vreo 20 de cetăţeni parcă desenaţi după portretul robot al sindicalistului – în jur de 50 de ani, îmbrăcaţi modest dar curat – îngână ditirambele preşedintelui de sindicat Mihai Diculoiu. Imaginaţi-vă scena următoare: trei oameni aşezaţi la o masă, înconjuraţi din toate părţile de sindicalişti ameninţători. De la nici jumătate de metru, dar de deasupra, pentru că stă în picioare, Diculoiu le strigă întrebările şi dă şi răspunsurile: „Care e soluţia voastră pentru salvarea Oltchimului? N-aveţi nicio soluţie!”. „Tu cine eşti?”, mă chestionează un domn care pare a fi organizatorul şedinţei.. „Păi, ziarist, da’ stai liniştit că-s prieten”, iar el pare mulţumit că-i fac cu ochiul şi nu mai cere şi legitimaţia: „Bine, că ştii, nu vrem să avem probleme, vreun agitator ceva pe aici”. Zece minute de tocat lozinci, de faţă cu ziariştii, atent cronometrate de supraveghetor, şi apoi, afară, la declaraţii.

Nu degeaba este sindicalistul Diculoiu omul de bază al lui Roibu, un fel de portavoce cu portavoce. „Domnule, n-au nicio şansă. Păi vin ăştia să distrugă petrochimia României?”. Cât despre şeful şi colaboratorul său apropiat, directorul general Constantin Roibu, „Domnul Roibu este singurul care ne poate salva şi el ne va conduce în continuare. El este un specialist în industrie şi cunoaşte perfect acest domeniu”, spune zâmbind Diculoiu. Are verb şi şarm sindicalist, dă bine pe cameră. Ceva mai încolo, doi-trei sindicalişti „obişnuiţi” se nimeresc şi ei în faţa unei camere „N-am luat salariile. Avem copii, rate, necazuri, asta-i problema”, spune unul, nerealizând că a atins miezul chestiunii. Sindicatul Liber de Oltchim este primul din lume care în loc să protesteze împotriva lor, îi susţine pe cei care nu reuşesc să le dea salariile la timp. „Mâine la 9, în faţa Prefecturii?”, desconspiră unul planul de lucru al sindicatului. De ce atât de puţini protestatari? De ce nu se răscoală toată suflarea din combinat? Răspunde tot Diculoiu şi tot cu o perlă: „E greu să organizezi un protest spontan cu două mii de oameni”. AGA începe şi grupul de sindicalişti se destramă.

Ministerul Economiei face zid în jurul lui Roibu

În spatele uşilor închise, niciuna dintre propunerile PCC nu trece la vot. Nici demiterea lui Roibu, nici proiectul prin care se încerca limitarea vânzărilor către intermediari şi nici înfiinţarea unei comisii care să investigheze contractele întocmite şi activitatea conducerii Oltchim. Cu susţinerea reprezentanţilor acţionarului majoritar – Ministerul Economiei are puţin peste 62% din acţiunile Oltchim – Roibu îşi poate permite să fie zeflemitor. Singura concesie făcută PCC este acceptarea de către AGA a unei întâlniri de lucru între membrii CA şi acţionarii minoritari unde să fie discutate problemele societăţii şi care are ca termen maxim 30 de zile. Una dintre teme ar putea fi şi problema viitorului management privat. Pentru că ar fi prea bătător la ochi ca tot el să „candideze” la concurs s-ar părea că directorul Constantin Roibu va încerca să se pună în fruntea unei comisii care să supravegheze activitatea viitorului management. În timp ce în şedinţă se discută viitorul, pe afară umblă, cu BMW-ul X5, prezentul. La serviciul comercial, la contractare, la livrare, pare să fie viaţă, oameni de afaceri vin şi pleacă. Oltchim îşi vinde marfa, cineva plăteşte pentru asta, compania face achiziţii, adică „business as usual”. Apare şi o spilcuită delegaţie străină, care comunică printre uşi cu managerul general şi care este preluată şi introdusă în uzină. De un Audi A4, căci combinatul falimentar foloseşte pentru transportul pe platformă limuzine germane cu plăcuţe CHC.

(www.capital.ro)

Leave a Response