|miercuri, august 15, 2018
  • Follow Us!

Pe Buican îl trădează propriile cuvinte 

Pe Buican îl trădează propriile cuvinte

Tiberiu Pîrnău

Scena politică vâlceană se compromite pe zi ce trece din ce în ce mai mult. Unii dintre aşa-zişii politicieni vâlceni ţin cu tot dinadinsul să se facă de râsul lumii. Printre aceştia, cei mai vizibili în aceste zile sunt preşedintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, şi primarul Romeo Rădulescu. Cei doi pseudolideri politici ne demonstrează că mediul politic nu este cu nimic mai presus de cea mai veche meserie din lume, o cloacă perpetuă insalubră, plină de dejecţii morale. Şi poate că târfele din lupanare au mai multă demnitate decât unii dintre politicieni. De fapt, cu siguranţă, aşa este! Asistăm cu dezgust la o răfuială, la o păruială penibilă între cei doi, Buican şi Rădulescu. Primarul a aruncat pisica moartă în curtea liberalilor atunci când a dat în vileag faptul că o afacere imobiliară, care mirosea a ilegalitate şi a interes de tip mafiot de la o poştă, a fost promovată în Consiliul Local de şeful liberalilor, Cristian Buican. Edilul pedelist era convins că propunerea referitoare la acceptarea donaţiei terenului din „Meri” (despre această afacere a rechinilor imobiliari vâlceni am scris pe larg în ediţiile trecute ale ziarului nostru http://www.ziaruldevalcea.ro/index.php?ind=news&op=news_show_single&ide=11244) nu va trece de filtrul consilierilor locali, dar a dorit să-i compromită pe liberali, ceea ce a şi reuşit. Rădulescu a acţionat machiavelic împuşcând doi iepuri dintr-o lovitură: l-a compromis pe Buican (de fapt pe candidatul liberal la Primăria Râmnicului, Emilian Frâncu, cel care se bate cu pumnul în piept că el „va scoate mafia din Primăria Râmnicului(?!)”) şi a pus sare pe rană în relaţia dintre PSD şi PNL la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea. Pesedistul Gigi Matei a fost cel mai vocal şi mai vehement împotriva promovării acestei donaţii păguboase în fond şi la urma urmei pentru bugetul municipiului, aruncând o săgeată direct în „inima” partenerilor de alianţă politică, liberalii: „Refuz să stau la masă cu mafia!”

Reacţia liberalilor a fost una tardivă şi fâsâită, fără consistenţă, lipsită de credibilitate în ochii vâlcenilor. Buican a negat cu îndârjire faptul că l-ar fi rugat pe primarul portocaliu să introducă pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local din luna noiembrie – proiectul de hotărâre „otrăvit”. Într-un comunicat de presă extrem de dur, în care-l face cu ou şi cu oţet pe primarul „mincinos”, Buican „se jură că nu fură”. Prin acest comunicat de presă, însăilat la repezeală şi scris la nervi, „căţeluşul cu părul creţ” din ograda liberală a dat dovada maximului patetism şi a mizeriei morale în care se zbate clasa politică locală. Opinia mea referitoare la acest caz este că amânduă personajele politice nu spun adevărul până la capăt. Iar jumătăţile de adevăruri sunt, inevitabil, minciuni! Aşadar şi Buican şi Rădulescu sunt doi mincinoşi sadea, veri primari de-ai lui Pinochio! Fără nicio îndoială că Buican s-a întâlnit înaintea şedinţei cu Rădulescu. Nu ştiu ce au discutat, dar cert e că s-au întâlnit. Iar atitudinea liberalilor, schimbată total faţă de şedinţele anterioare, ne spune că semnalul a fost dat de undeva de sus, din vârful piramidei galbene. Aşadar, se poate spune că nasul lui Buican este mai lung decât al lui Rădulescu!

Pe Buican îl trădează propriile cuvinte turnate cu emfază în comunicatul de presă amintit mai sus: „Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican nu a avut, nu are şi nici nu va avea nici un fel de interes economic personal sau de grup cu instituţii ale statului, nu a făcut şi nu va face nici un fel de presiuni sau intervenţii la conducerile acestor instituţii pentru interesul personal sau de grup, indiferent de numele acelor instituţii şi de conducătorii lor vremelnici.” Bă mă laşi!? Să-mi fie scuzată expresia, dar în faţa unei asemenea enormităţi nu ai cum (ca ziarist) să nu reacţionezi. Acum, în clipa în care scriu aceste rânduri, îmi vin în minte vreo trei situaţii care-l contrazic pe deputatul „imaculat”. Poate ne spune domnia sa ce mama naibii caută periodic pe Platforma Industrială Sud, poate a pierdut ceva şi nu mai găseşte, de revine în zonă aşa de des?! Şi poate ne mai spune cum se face că fosta secretară de la partid are serviciu, mai nou, în „arealul” menţionat? Şi acesta este exemplul cel mai nevinovat…

Liberali, pedelişti, pesedişti, toţi o apă şi-un pământ!

Leave a Response