În prezent, rata şomajului la nivelul judeţului Vâlcea a ajuns la un nivel de 4,7%

miercuri, 7 decembrie 2011

• Dumitru Nicu Cornoiu, directorul executiv al AJOFM, a declarat că

În prezent, rata şomajului la nivelul judeţului Vâlcea a ajuns la un nivel de 4,7%

Dumitru Nicu Cornoiu, directorul executiv al Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Vâlcea, a organizat luni, 5 decembrie, ultima conferinţă de presă din acest an, conferinţă ce a avut următoarele teme de discuţii: indicatorii de performanţă managerială în domeniul ocupării forţei de muncă în 2011; realizările din programul de ocupare al forţei de muncă în judeţul Vâlcea; activitatea Eures în anul 2011; formarea profesională - măsură activă de creştere a şanselor de ocupare; stadiul implementării proiectului de grant „O şansă pentru fiecare - formare profesională şi ocupare"; evoluţia ratei şomajului în judeţul Vâlcea în anul 2011; evoluţia ratei şomajului în judeţul Vâlcea în perioada 2005-2011; structura plăţilor efectuate din bugetul asigurărilor sociale de şomaj în judeţul Vâlcea în anul 2011; legislaţia din domeniul ocupării forţei de muncă. „La ora actuală, rata şomajului este undeva la 4,7%, un nivel bun având în vedere că ne situăm cu mult sub media naţională. La nivelul judeţului Vâlcea, şomajul este sub control pentru că în tot anul 2011 rata şomajului s-a situat sub procentul de 6%, iar în 2012 estimăm că situaţia se va îmbunătăţi semnificativ.

În ceea ce priveşte formarea profesională a şomerilor, în perioada 1 ianuarie - 31 octombrie 2011, AJOFM Vâlcea a organizat 75 de cursuri clasificate astfel: opt cursuri de iniţiere (cinci cursuri de operator introducere, validare şi prelucrare date, două cursuri de ospătar-vânzător în unităţi de alimentaţie şi un curs de zidar pietrar tencuitor), 58 de cursuri de calificare (un curs de brutar, 8 cursuri de bucătar, un curs de cofetar patiser, un curs de cosmetician, trei cursuri de dulgher, tâmplar, parchetar, un curs de electrician electronist auto, un curs de fierar betonist, şase cursuri de frizer, coafor manichiurist, pedichiurist, un curs de instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze, zece cursuri de lucrător în comerţ, 9 cursuri de operator introducere, validare şi prelucrare date, trei cursuri de ospătar-vânzător în unităţi de alimentaţie, două cursuri de tehnician maseur, un curs de lucrător în cultura plantelor, 8 cursuri de zidar pietrar tencuitor, două cursuri de zugrav, vopsitor, ipsosar, tapetar), şase cursuri de perfecţionare (cinci cursuri de inspector resurse umane, un curs de competente antreprenoriale), trei cursuri de contabil. Din cele 75 cursuri, au fost finalizate 45 şi 30 se vor finaliza până în martie 2012. La aceste cursuri au fost înscrişi, 1450 şomeri din care 821 femei. Din cei 865 şomeri care au finalizat cursurile au absolvit 742 şomeri iar 287 de persoane au fost încadrate până în prezent. Sistemele de educaţie şi formare profesională sunt în mijlocul schimbărilor şi tranziţiei către economia şi societatea bazată pe cunoaştere şi de aceea se impune adaptarea lor continuă. Dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii acestuia, prin conectarea educaţiei şi învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii şi asigurarea participării crescute pe o piaţă a muncii modernă, flexibilă şi inclusivă reprezintă o prioritate la nivel naţional", a declarat Dumitru Nicu Cornoiu, directorul AJOFM Vâlcea.

Tot şeful AJOFM Vâlcea a mai precizat că, în ultimul timp, o prioritate a acestei agenţii a constituit-o integrarea persoanelor marginalizate, lucru pentru care s-a depus un efort deosebit în acest sfârşit de an. „Până acum sunt semnate peste 150 de contracte, dar credem că până la sfârşitul anului se vor mai semna alte 100 astfel de convenţii. Anul trecut aveam deja 200 de contracte pe partea de marginalizare socială. Cel puţin jumătate dintre acestea sunt de la primării. Am semnale că multe alte localităţi au documentele pregătite în acest sens şi vor veni cu ele în viitorul apropiat. Încă mai este timp şi mai sunt şi bani! Am putea încheia până la 1.000 de contracte, dar, din păcate, persoanele marginalizate nu se îndreaptă întotdeauna către noi", a mai spus Dumitru Nicu Cornoiu.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe