|joi, aprilie 19, 2018
  • Follow Us!

Preşedintele Tribunalului Vâlcea, Petre Dinescu, are un salariu lunar de 3.000 euro 

• Topul salariilor încasate de judecătorii din România realizat de Econtext.ro

Preşedintele Tribunalului Vâlcea, Petre Dinescu, are un salariu lunar de 3.000 euro

Solidaritate? Acest cuvânt nu există în societatea românească! În ţara noastră nu sunt bani pentru pensii, dar unele categorii sociale au salarii peste orice limită. Cum e să ai un salariu de 10.000 de lei pe lună în plină criză? Iar acest lucru să se întâmple în orice judeţ al ţării şi fără să fie nevoie să fii în fruntea unei companii multinaţionale. Mai mult, cum e să câştigi un astfel de salariu fiind bugetar! Este posibil aşa ceva?
Da, este posibil! Există o categorie socială care ar putea fi considerată mai mult decât privilegiată. Unde să ai un salariu sub 6.000 de lei ar putea părea un lucru suspect. Spre comparaţie, premierul României a avut anul trecut venituri salariale în valoare de 65.074 de lei, ceea ce ar însemna un salariu lunar de 5.423 lei.

Medie salarială de aproape 10.000 de lei

Dar la cine ne referim? La clasa magistraţilor, la judecători! Econtext vă prezinta un top inedit, al salariilor încasate de cei mai puternici judecători din fiecare judeţ al României. Mai exact, topul salariilor obţinute de preşedinţii tribunalelor din fiecare judeţ. Salariile lor variază între 5.800 şi 14.000 de lei pe lună, iar media salarială este de 9.238 de lei.
Astfel, toţi preşedinţii tribunalelor din judeţele României au salarii mai ridicate decât ale premierului. Salariile sunt aferente anului 2010, iar datele provin din declaraţiile de avere ale judecătorilor.

Infracţiuni şi criminalitate

Nu este prima analiză pe care Econtext o publică despre sistemul juridic din România. În plus, subiectele analizate au variat. La finele lunii trecute, am publicat harta criminalităţii. În plus, în urma cu aproape două luni, am prezentat publicului o alta hartă, la fel de interesantă, despre infracţiunile din ţara noastră.
Dar să revenim la preşedinţii tribunalelor! Din toţi cei 41 de preşedinţi, cel mai mare salariu îl are Marcel Ioan Rusu, preşedintele Tribunalului din Sibiu. Anul trecut, veniturile sale salariale s-au ridicat la 13.916 de lei pe lună! Aproape 10 salarii medii sau 20 de salarii minime pe economie. El este urmat îndeaproape de Vasile Moraru, preşedintele Tribunalului din Călăraşi. Acesta a raportat anul trecut venituri salariale aferente sumei de 13.450 de lei pe lună. Pe a treia poziţie se situează Petre Dinescu, cel care conduce Tribunalul din Vâlcea. Şi care a fost plătit anul trecut cu o sumă lunară de 13.125 de lei (3.000 de euro). Din tot clasamentul lipsesc situaţiile judecătorilor din Bacău şi Dolj, care nu au fost dispuşi să îndeplinească legea şi să-şi completeze declaraţiile de avere în ultimii ani.
Sursa: Econtext.ro

Leave a Response