|vineri, decembrie 14, 2018
  • Follow Us!

Aristin Dumitrescu a scăpat cu o condamnare de doar un an de închisoare cu suspendare 

• Pentru folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete,

Aristin Dumitrescu a scăpat cu o condamnare de doar un an de închisoare cu suspendare

Joi, 24 noiembrie 2011, Curtea de Apel Piteşti s-a pronuţat în mod definitiv în dosarul în care vâlceanul Aristin Dumitrescu (membru PNL şi fratele fostului director de la Direcţia Silvică Râmnicu Vâlcea) a fost trimis în judecată de procurorii DNA. Astfel, prin Decizia penală nr. 1.239 din 24 noiembrie 2011, Curtea de Apel Piteşti a menţinut sentinţa Judecătoriei Râmnicu Vâlcea hotărând condamnarea inculpatului Aristin Dumitrescu, administrator al SC Unirea Invest SRL Rm. Vâlcea, la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare condiţionată, pe un termen de încercare de 2 ani.

Aristin Dumitrescu a fost condamnat pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, fals intelectual şi uz de fals, ambele în forma participaţiei improprii şi în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. Trebuie să mai spunem că instanţa din Piteşti a constatat acoperite integral prejudiciile cauzate şi l-a obligat pe Aristin Dumitrescu la plata sumei de 10.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În luna ianuarie 2009, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti au dispus trimiterea în judecată a lui Aristin Dumitrescu, administrator al SC Unirea Invest SRL Rm. Vâlcea, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni: folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor; schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor; fals intelectual şi uz de fals, ambele în forma participaţiei improprii şi în formă continuată; evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare fapt: în cursul anului 2002, între Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia (ADR – SV Oltenia) şi SC Unirea Invest SRL Rm. Vâlcea s-a încheiat un contract finanţat cu fonduri Phare ce avea ca obiect implementare proiectului „Dezvoltarea activităţii firmei prin efectuarea de lucrări de cadastru, geodezie, cartografie”. În acest context, în perioada 18 iunie 2003 – 6 octombrie 2004, Aristin Dumitrescu, în calitate de administrator şi asociat unic al SC Unirea Invest SRL Rm.Vâlcea, a confirmat fictiv primirea unor bunuri (staţii de emisie-recepţie, sisteme de calcul, staţie totală, prisme şi jaloane, etc.) care ar fi trebuit aprovizionate în cadrul proiectului, semnând în fals patru facturi fiscale.

Totodată, inculpatul a dispus plata contravalorii acestor bunuri şi a evidenţiat, în fals, în documentele contabile ale firmei sale, recepţia acestor mărfuri. Cu ocazia depunerii cererii de plată a fondurilor nerambursabile la ADR – SV Oltenia, în luna septembrie 2004, Aristin Dumitrescu a anexat un raport tehnic în care a consemnat, în mod nereal, că firma beneficiară a proiectului a achiziţionat bunurile menţionate mai sus şi că a achitat contravaloarea acestora. În această modalitate, inculpatul a creat aparenţa împrejurării că proiectul a fost finalizat şi că s-au atins toate obiectivele. Fostul Minister al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor s-a constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 64.065 lei, reprezentând asistenţă financiară nerambursabilă încasată necuvenit de către SC Unirea Invest SRL Râmnicu Vâlcea. Prin înregistrarea în mod nejustificat în evidenţa contabilă a societăţii de documente fiscale privind staţia totală cu prisme şi jaloane a produs un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în cuantum de 37.878 lei lei. Pentru recuperarea acestui prejudiciu, procurorii au dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale lui Aristin Dumitrescu. Mai trebuie să menţionăm că acest dosar s-a constituit ca urmare a unei sesizări a Departamentului pentru Luptă Antifraudă din cadrul Guvernului României.

(Petre Coman)

Leave a Response