Prăznuirea Sfântului Ierarh Nicolae la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului

miercuri, 30 noiembrie 2011

Prăznuirea Sfântului Ierarh Nicolae la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului

În perioada de aşteptare şi pregătire pentru întâmpinarea Praznicului Naşterii Domnului, trăim bucuria sărbătoririi şi cinstirii Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mira Lichiei, ocrotitorul Catedralei Arhiepiscopale şi al Seminarului Teologic din Râmnicu-Vâlcea. Cu prilejul sărbătorii de anul acesta, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, la Centrul Eparhial se vor organiza mai multe manifestări spiritual-culturale.

Programul manifestărilor este următorul:

Luni, 5 decembrie: - orele 12.00, în Complexul Spiritual-Cultural „Sfântul Antim Ivireanul" va avea loc Vernisarea Expoziţiei de carte veche şi icoană „Mărturii ale istoriei şi spiritualităţii româneşti", şi un recital de colinde susţinut de Corala „Canticum" a Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae" din Râmnicu Vâlcea.

- orele 16.00, Slujba Vecerniei cu Litie în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae" din Râmnicu Vâlcea.

Marţi, 6 decembrie: - orele 08.30, primirea moaştelor Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistriţa Olteană;

- orele 09.30, Sfânta Liturghie Arhierească săvârşită în ziua cinstirii Sfântului Ierarh Nicolae.

La sărbătoare sunt aşteptaţi reprezentanţi ai administraţiei locale şi centrale, preoţi, monahi şi monahii, studenţi şi elevi seminarişti, credincioşi din Arhiepiscopia Râmnicului şi pelerini.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Râmnicului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe