|joi, decembrie 14, 2017
  • Follow Us!

Pasaj denivelat suprateran pe Bulevardul Tudor Vladimirescu 

Lansarea proiectului

„Pasaj denivelat suprateran pe Bulevardul Tudor Vladimirescu”

Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Râmnicu Vâlcea lansează proiectul „Pasaj denivelat suprateran pe Bulevardul Tudor Vladimirescu”, finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional, Axa prioritară 1 – „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor-poli urbani de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 – ” Planuri integrate de dezvoltare urbană”. Bugetul proiectului este de 40.084.268,71 lei, din care valoarea contribuţiei nerambursabile alocate este de 31.741.820,02 lei. Contractul de finanţare a fost semnat la data de 6 septembrie 2011.
Pentru ca proiectul să poată susţine obiective de asemenea anvergură în contextul PIDU şi, mai larg, al DMI 1.1 din POR, avem urmatoarele obiective specifice, care răspund unei nevoi clar identificate la nivel local:

I. Facilitarea accesului autovehiculelor şi pietonilor către şi dinspre zonele de interes ale municipiului Râmnicu Vâlcea.

Investiţia în infrastructura de transport va facilita mobilitatea populaţiei şi a bunurilor, îmbunătăţirea accesului pe pieţa locală şi regională, creşterea eficienţei activităţilor economice şi economisirea de energie şi timp.

Prin această investiţie se urmăreşte, în primul rând, soluţionarea problemei fluenţei traficului pe cele două direcţii de circulaţie ale oraşului: est-vest, nord-sud. Se doreşte astfel, crearea unui nod de circulaţie rutieră eficient organizat prin utilizarea unui pasaj suprateran, construit peste calea ferată care străbate municipiul Râmnicu Vâlcea.
Pasajul va elimina blocajul rutier creat de calea ferată care intersectează artera principală de acces în şi dinspre centrul oraşului către destinaţii importante, respectiv Bucureşti, Piteşti, Valea Oltului, Sibiu. De asemenea, prin realizarea pasajului se va fluidiza traficul între cartierele importante ale municipiului, respectiv cartierul Goranu, cartierul Ostroveni şi Centrul Civic.

II. Creşterea calităţii serviciilor publice (salvare, pompieri) şi a gradului de siguranţa a circulaţiei.

Prin construcţia pasajului timpii de aşteptare a maşinilor de intervenţie pentru situaţii de urgenţă (pompieri, salvare) vor fi eliminaţi, furnizarea serviciilor publice realizându-se cu maxim de eficienţă.

În plus, noua investiţie va sprijini circulaţia autovehiculelor şi pietonilor în condiţii de siguranţă sporită. În prezent, traversarea se realizează la nivel cu calea ferată existând riscul de accidente atât pentru conducătorii auto cât şi pentru pietoni; paricipanţii la trafic doresc eliminarea timpilor de asteptare la barieră, punându-si în pericol viaţa. Prin utilizarea pasajului nou construit, atât şoferii cât şi pietonii nu se vor mai expune riscurilor aferente circulaţiei trenurilor în zonă. Astfel, va scădea rata incidentelor şi accidentelor de circulatie produse în ultimii ani la cele 3 bariere existente în oraş.

Perioada de implementare a proiectului este de 30 de luni, începând cu data de 6 septembrie 2011.

Date de contact:
Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea
Direcţia Programe Externe
Tel: 0250.731.016
Tel/Fax: 0250.735.470
E-mail: primaria@primariavl.ro

Leave a Response