|luni, decembrie 18, 2017
  • Follow Us!

Plantă carnivoră la Băile Olăneşti 

Biologii au descoperit o:

Plantă carnivoră la Băile Olăneşti

Rezervaţia naturală „Mlaştina Mosoroasa”, singurul loc din judeţul Vâlcea unde creşte o plantă carnivoră – „Drosera”, cunoscută sub numele de „Roua cerului” – va intra in mapele de prezentare turistică realizate de autorităţile locale din staţiunea Băile Olăneşti, a declarat, marţi, pentru Agerpres, primarul Gheorghe Ciucă.

”Avem specialişti cu care încercăm, fără a exagera, să scoatem şi să punem în evidenţă tot ce are mai spectaculos zona. Mlaştina Mosoroasa este unul din aspectele mai puţin cunoscute la nivel naţional. Acest fenomen extrem de rar în România este unic prin ceea ce poate fi întâlnit într-un areal relativ restrâns. Mă refer la „Roua cerului” – o plantă carnivoră pe care turiştii au şansa de a o putea vedea în propriul habitat. Deşi este rezervaţie naturală declarată Mlaştina Mosoroasa trebuie altfel gândită, pentru că accesul în zonă este unul anevoios şi extrem de periculos dacă nu eşti însoţit”, a precizat Ciucă.



Mlaştina Mosoroasa se află la aproximativ patru – cinci kilometri distanţă de centrul staţiunii Băile Olaneşti, la o altitudine de 700 de metri, la capătul unui cătun de 20 de case, izolat, la graniţa cu comuna Vlădeşti.

”De fapt, este un lac aproape circular, de aproximativ 200 de mp, aflat într-o cavitate, în mijlocul pădurii de fag. Este înconjurat de sălcii, iar volumul apei variază. În primăvară el este la capacitate, iar în august se poate întampla să nu existe apă deloc. În mijlocul acestui lac există o insulă, unde se ajunge foarte greu, riscul de a te scufunda în mlaştină fiind destul de mare. Pe această insulă se găseşte muşchi de turbă şi o plantă foarte rară în România – „Drosera” sau „Roua cerului””, a explicat prof. dr. biolog Gheorghe Ploaie.



Drosera este o plantă carnivoră, înaltă de 10 – 15 cm. Are flori de culoare albă, iar frunzele au pe suprafaţa lor numeroşi peri glandulari cu rol în digerarea insectelor. Perişorii, numiţi şi tentacule, secretă substanţe lipicioase, care se adună sub forma unor picături strălucitoare de rouă, de unde vine şi denumirea populară a plantei.

”Rădăcinile Droserei sunt destul de slab dezvoltate. Frunzele sunt dispuse sub forma unei rozete bazale. O insectă care se aşează pe o frunză a acestei plante se lipeşte de sucul lipicios al perilor măciucaţi. Făcând mişcări de eliberare, ea se lipeşte de mai mulţi peri. Perii se încolăcesc în jurul insectei şi secretă un suc lipicios, abundent, care sufocă insecta. Ea este apoi digerată de anumite enzime proteolitice timp de câteva zile, din insecta rămânând doar scheletul chitinos”, a explicat prof. Ploaie.

Pliante cu rezervaţia „Mlaştina Mosoroasa” vor fi adăugate într-o mapă de prezentare a staţiunii Băile Olăneşti. În acele mape vor fi indicate trasee Şi sfaturi pentru cei care vor să admire de aproape habitatul respectivei mlaştini, unicat în judeţul Vâlcea.

Leave a Response