BRD a semnat o nouă convenţie pentru finanţarea beneficiarilor Axei II a programului PNDR 2007-2013 - Campania 2011

miercuri, 23 noiembrie 2011

• Comunicat de presă

BRD a semnat o nouă convenţie pentru finanţarea beneficiarilor Axei II a programului PNDR 2007-2013 - Campania 2011

BRD-Groupe Société Générale a semnat o nouă convenţie tripartită cu APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură) şi FGCR (Fondul de Garantare a Creditului Rural), în baza căreia poate acorda credite pentru prefinanţarea subvenţiilor acordate beneficiarilor măsurilor de dezvoltare rurală cuprinse în Axa II a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 - Campania 2011.

Acest nou acord reprezintă o continuare a colaborării din anii precedenţi, BRD reiterându-şi angajamentul de susţinere a sectorului agricol.

Pe lângă avansul de 80% din suma certificată prin adeverinţa emisă de APIA, un avantaj important pentru clienţii BRD este reprezentat de acordarea rapidă a creditului în baza documentaţiei simplificate. În plus, clientul are posibilitatea obţinerii facile a garanţiei FGCR, aceasta fiind accesată direct prin intermediul băncii.

Sectorul agricol reprezintă o permanentă preocupare pentru BRD, printre produsele specifice numărându-se creditele de prefinanţare a subvenţiilor APIA (schemele de sprijin pe suprafaţa SAPS / Axa II 2010 / Zootehnie sau Bunăstarea animalelor şi plăţile naţionale directe complementare pentru suprafeţele cultivate cu tutun), creditul de campanie agricolă, creditul în baza certificatelor de depozit „Primul Siloz'', precum şi creditele specifice de investiţii (inclusiv cele acordate pentru sprijinul proiectelor cu co-finanţare din fonduri europene).


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe