Sparle si soparle

duminică, 20 noiembrie 2011

Sparle si soparle

• Cel mai mare inventator al judeţului Vâlcea din toate timpurile, directorul general de la OLTCHIM, Constantin Roibu, a tunat şi a fulgerat săptămâna trecută pentru că nu a fost invitat la o acţiune organizată de „colegii" săi, inventatorii vâlceni: Forumul Cultural al Râmnicului în colaborare cu Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Vâlcea organizează miercuri - 23 noiembrie 2011, începând cu ora 1000, la sediul acesteia din urmă, o masă rotundă cu tema „Cercetarea ştiinţifico-tehnică din judeţul Vâlcea - prezent şi perspective". Este cea de-a treia „ediţie" a acestei manifestări ştiinţifice.

• Un „maestru" din Baroul Vâlcea locuieşte într-o vilă impunătoare pe strada Gabriel Stoianovici din Râmnicu Vâlcea. Imobilul respectiv i-a aparţinut unui celebru traficant de alcool din anii 90, care între timp s-a evaporat din zonă...

• Omul de afaceri bucureştean, Marius Drăguţ, s-a lăudat recent la un prieten de-al său din Călimăneşti cu mega-afacerea încheiată în luna octombrie cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea. Şi cum să nu se laude Drăguţ când datorită faptului că în urmă cu 20 de ani a fost coleg de bancă în liceu cu cine a trebuit, acum a ajuns să încaseze profituri de zeci de miliarde de lei din afacerile cu statul. Vopseaua din aur şi pistele de biciclişti...

• Miercuri, 16 noiembrie a.c., redactorii publicaţiei Pro Expres din Drăgăşani i-au surprins pe câţiva dintre beneficiarii de ajutor social în baza Legii 416/2001, în timp ce prestau munci pentru primarul Neagoie din Ioneşti. Mai exact, şase astfel de asistaţi au fost scoşi la muncă şi puşi să facă curăţenie într-un fond de vânătoare unde urma ca în week-end şeful executivului local, Constantin Neagoie, să aibă ca invitaţi nişte vânători din Italia. De altfel, nici nu se ştie exact care este numărul beneficiarilor de ajutor social, pe raza Ioneştiului, întrucât aceştia pot fi văzuţi la lucru numai atunci când Neagoie primeşte sarcini din partea unor şefi de fonduri de vânătoare aparţinând societăţii Artemis sau la muncile agricole din gospodăriile unora dintre angajaţii primăriei comunei Ioneşti.

Întâmplarea de miercuri vine la fix să întărească articolele din ediţiile precedente ale publicaţiei respective, care a scris despre asistaţii social care erau puşi să descarce tiruri întregi cu îngrăşăminte la conacul lui Neagoie din spatele terenului de fotbal din Ioneşti, în contul banilor primiţi de la buget, în baza Legii 416/2001. Mai mult, Neagoie nu a ţinut cont de normele de protecţie a muncii care spun că o femeie însărcinată şi care mai are în îngrijire şi alţi minori, cum este cazul Andreei Bibilicea (doi copii minori cu vârste între 1 şi 4 ani) trebuie să primească acel ajutor social fără a mai presta orele de muncă aferente.

• Garda Naţională de Mediu caută să cumpere 41 de autoturisme 4x4 diesel, din care 37 cu putere minimă de 77 kw şi 4 cu putere minimă de 110 Kw. Valoarea estimată a contractului este de 750.000 de euro, iar un Jeep în valoare de peste 18.000 de euro va ajunge în luna ianuarie 2012 şi în ograda „dansatoarei" de la Garda de Mediu Vâlcea, Daniela Ştefoane.

• Milionarul în euro Dan Niţu (care a lipsit inexplicabil din clasamentul Top 300 cei mai bogaţi) a devenit în ultimul timp foarte „grijuliu" cu fratele său. Astfel, patronul de la Damila i-a creat o firmă fratelui său, Laurenţiu Nicolae Niţu, prin care acesta va construi în comuna Măciuca un centru de agrement şi un SPA uriaş în valoare de circa 500.000 de euro. Suntem siguri că autorizaţiile au fost obţinute foarte uşor de la madam primăriţă Floroiu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe