Primarul din Voineasa a retrocedat ilegal un munte, iar pentru asta va răspunde în faţa procurorilor DNA

miercuri, 16 noiembrie 2011

Primarul din Voineasa a retrocedat ilegal un munte, iar pentru asta va răspunde în faţa procurorilor DNA

Gheorghe Dobrin, primarul localităţii vâlcene Voineasa şi Ion Tomescu, preşedintele Obştii Pociovaliştea, Gorj, au fost trimişi în judecată de DNA Piteşti pentru fapte de corupţie, informează Gazeta de Sud.

Preşedinte al Obştii Pociovaliştea, Ion Tomescu este acuzat de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi uz de fals, ambele în formă continuată, iar Gheorghe Dobrin, primar al comunei Voineasa şi preşedinte al Comisiei locale de fond funciar Voineasa, este acuzat de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată. Au mai ajuns în faţa judecătorilor: Georgeta Creţan, secretar al comunei Voineasa şi secretar al Comisiei locale de fond funciar Voineasa, respectiv Gheorghe Deaconeasa, fost şef al Ocolului Silvic Voineasa şi membru al Comisiei locale de fond funciar Voineasa, în perioada iunie 2004 - decembrie 2005. Ambii vor fi judecaţi pentru comiterea infracţiunii de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

Au retrocedat un munte

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii anticorupţie, în perioada septembrie 2004 - iunie 2005, cei patru inculpaţi au acţionat, în baza unei înţelegeri iniţiale, astfel încât o suprafaţă de 504,9 ha teren forestier din Muntele Mereuţu, aflată în proprietatea statului, să ajungă în mod nelegal în posesia Obştii Pociovaliştea. Pentru a duce la îndeplinire planul, preşedintele Obştii Pociovaliştea a prezentat la Comisia locală de fond funciar Voineasa 44 de cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, în numele unor persoane fizice. Cunoscând că actele sunt falsificate şi împreună cu ceilalţi trei inculpaţi, Creţan, Deaconeasa şi Dobrin, a întocmit o anexă în mai multe variante (conţinând nume de persoane care ar fi avut drepturi în obşte), act care atesta, în mod nereal, drepturi de proprietate în Muntele Mereuţu, în numele şi pentru Obştea Pociovaliştea. Toate acestea au fost făcute pentru a induce în eroare Comisia Judeţeană de Fond Funciar Vâlcea, astfel încât suprafaţa de teren forestier de 504,9 ha să fie trecută în patrimoniul Obştii Pociovaliştea. Cei patru cunoşteau însă că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, respectiv Obştea nu a funcţionat anterior anului 1948 şi nu avea drepturi asupra terenurilor respective. În cursul anului 2005, Obştea Pociovaliştea a şi fost pusă în posesie.

Prejudiciu de 4,8 milioane de lei

Conform rechizitoriului, caracterul nelegal al punerii în posesie a Obştii Pociovaliştea în Muntele Mereuţu a fost constatat şi de o instanţă de judecată civilă. Prejudiciul creat statului prin deposedarea de suprafaţa forestieră amintită se ridică la 4.819.400 de lei, din care 4.361.939 de lei valoarea de circulaţie a terenului şi 457.461 de lei - valoarea materialului lemnos exploatat. În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând celor patru persoane trimise în judecată. Potrivit aceluiaşi document, Direcţia Silvică Vâlcea s-a constituit parte civilă pentru recuperarea prejudiciului, iar Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj a fost introdusă, de asemenea, în dosar ca parte civilă. Cauza a fost înaintată spre judecare Tribunalului Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe