|luni, decembrie 18, 2017
  • Follow Us!

Precedent periculos pentru presă în justiţia vâlceană 

Precedent periculos pentru presă în justiţia vâlceană

Tiberiu Pîrnău

Redactorul şef de la cotidianul „Viaţa Vâlcii”, Gabriela Bercea, s-a grăbit săptămâna trecută să anunţe cu mare satisfacţie şi cu mare tam-tam, din prima pagină, că subsemnatul a pierdut, în primă fază, un proces de presă cu deputatul Cristian Buican. Ştirea ar fi fost OK, din punctul meu de vedere, dacă autoarea s-ar fi abţinut de la a comite două mici „răutăţi”: fotografia mea a fost pusă invers, cu capul în jos şi a fost strecurat în titlu un mesaj „subtil” de ameninţare (al deputatului Buican): „Aviz amatorilor!”.

Imediat după apariţia acestui text i-am atras atenţia domnişoarei Bercea că „nu mor caii când vor câinii” şi că nu este frumos să te bucuri de „necazul” unui coleg de breaslă, mai ales că şi ea a trecut de mai multe ori prin furcile caudine ale unor procese de presă şi noi nu am scris nici măcar un rând. Rănită în orgoliu, redactorul şef de la V.V. a revenit cu un editorial în care ne certa şi ne acuza de toate răutăţile pământului, de parcă noi, ziariştii de la „Ziarul de Vâlcea”, am fi demoni, iar ei oamenii lui „Petre Împărat”, ar fi îngeri. Să fim serioşi! Totuşi, am preferat să nu-i răspundem la acelaşi nivel şi, în consecinţă, i-am trimis domnişoarei Bercea următoarele precizări pe adresa electronică: 


1. stirea pe care ati prezentat-o voi referitoare la procesul meu cu Buican a fost tendentioasa, nu atat prin text, cat prin fotografia aceea a mea intoarsa invers. Mesajul era ca Buican a reusit sa ma doboare, sa ma invinga… aceasta metafora a fotografiei, sa fii sigura, a fost inteleasa de toata lumea (chiar si de aceia care „de unde nu au, nici D-zeu nu le cere” – ca sa punctez si aceasta mica rautatea a ta). Iar acel mesaj „Aviz amatorilor!” nu l-am inteles pt ca unul dintre „amatori” ar putea sa fie chiar editorul sef de la Viata Valcii, dl Petre Tanasoaica, care a scris articole la fel de dure despre Cristian Buican, asa ca… 


2. conform principiului „intreaba si partea cealalta” ati fi putut sa ma intrebati si pe mine despre ce este vorba, care este obiectul procesului, ce articol am scris de l-am deranjat atat de tare pe dl deputat. Nu crezi ca asa ar fi fost normal, deontologic, profesional? V-as fi spus ca este vorba despre un editorial http://www.ziaruldevalcea.ro/index.php?ind=news&op=news_show_single&ide=9561 scris, e adevarat, intr-o tusa ceva mai negativa, mai accentuata, dar care nu-si dorea decat sa sublinieze lipsa de calitati politice, culturale si intelectuale ale deputatului Cristian Buican. Era opinia mea.


3. nu am cerut niciunui ziarist sa adopte vreo atitudine, fiecare om este liber sa gandeasca si sa priveasca lucrurile prin prisma propriilor interese. Insa, Gabi, prin acest caz se creeaza un precedent deosebit de periculos pt noi, ziaristii, pentru toti indiferent de opiniile noastre. In acest sens a fost scris articolul – raspuns din Ziarul de Valcea, pe care mi-l asum, bineinteles, ca pe fiecare dintre articolele aparute in Ziarul de Valcea. As fi un ipocrit sa neg ca suntem oameni si ca uneori mai si gresim, mai ales noi ziaristii care lucram intr-un stres continuu… 


4. in ceea ce priveste „mojicia” mea, afirmatia este cu dus si intors, eu nu am fost „mojic” (adica ceva mai dur, mai incisiv in opiniile mele) decat cu aceia care au meritat – politicieni, oameni de afaceri, directori ai societatilor de stat etc… Bineinteles ca multe din punctele mele de vedere au avut si partea lor de subiectivism…


5. revenind la fondul problemei, adica la procesul respectiv, daca v-ati fi interesat ati fi aflat ca: la patru termene nu s-a prezentat avocatul lui Buican, iar judecatoarea Carmen Ilina a dispus judecarea pe fond si respingerea actiunii politicianului, intr-o prima faza. Am constatat, insa, ulterior cu surprindere ca procesul a fost repus pe rol de judecatoare din motive necunoscute de noi. La termenul urmator, deputatul Buican a avut doi martori, iar magistratul s-a si pronuntat: 50.000 lei noi – daune morale acordate lui Buican. Nu consideri ca „ceva este putred in Danemarca”, adica in modul de a se face justitie la Judecatoria Ramnicu Valcea? 


6. eu nu am dat niciun verdict, ci doar am cerut sa se faca dreptate si nu am putut sa stau cu mainile in san atunci cand a fost limpede ca lumina zilei, ca suntem pusi la zid de acei judecatori afectati de cazul „Minea” (o poveste lunga, pe care o stii in mare parte) 


7. crezi ca pt Ziarul de Valcea nu ar fi putut sa fie o stire de presa atunci cand tu ai fost condamnata (asa cum ai scris si in articol)?

Te rog daca vei mai scrie, tu sau altcineva, ceva despre mine referitor la acest subiect sa ai in vedere si aceste mici precizari.



8. personal nu mi-am dorit niciodata sa devin subiect de presa si cred ca nici tu (eu nu am reactionat decat atunci cand am fost provocat!), misunea noastra ca ziaristi este cu totul alta…

Leave a Response