Deputatul Cristian Buican face “lobby

miercuri, 9 noiembrie 2011

În atenţia DNA!

Deputatul Cristian Buican face „lobby" la Guvern în favoarea firmelor de partid

Prin intermediul unei interpelări adresate premierului Emil Boc, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, a solicitat implicarea executivului în soluţionarea situaţiei financiare de la Perişani, acolo unde firmele de partid „galbene" au executat lucrări de investiţii cu finanţare guvernamentală (în special, în perioada 2007-2008) doresc recuperarea acestor creanţe prin executare silită. Demersul deputatului colegiului Nord de a solicita spijin financiar premierului Emil Boc pentru Primăria Perişani vine în urma proceselor pierdute de această administraţie publică locală în faţa firmelor ce au executat lucrări pe raza acestei localităţi, precum şi din cauza faptului că fondurile acestei administraţii publice locale şi ale Consiliului Judeţean sunt insuficiente şi nu pot acoperi sumele datorate.

„Ziarul de Vâlcea" solicită pe această cale autorităţilor abilitate să verifice modul în care „s-au pierdut" aceste procese de către autoritatea locală! Preşedintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, încearcă să forţeze mâna autorităţilor guvernamentale în favoarea clienţilor de partid prin declaraţii de genul: „Încerc să fac tot ce îmi stă în putinţă pentru a-i convinge pe actualii guvernanţi că nefinanţarea lucrărilor existente reprezintă o sursă uriaşă de risipă. În actualele condiţii economice, trebuie să stopăm cu orice preţ acest gen de risipă. Mai mult decât atât, nu există nici măcar un criteriu obiectiv în alocarea fondurilor guvernamentale, decât acela al aparteneţei politice. Nu este posibil ca localităţii Perişani să nu îi aloci fonduri în situaţia disperată în care e, în timp ce altor localităţi le dai bani să facă parcuri sau patinoare." a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican. (N.T.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe