Câţi bani ar trebui să plătească ziarista Gabriela Bercea partidelor din Opoziţie?

duminică, 6 noiembrie 2011

• Articole cu efect de bumerang în „Viaţa Vâlcii"!

Câţi bani ar trebui să plătească ziarista Gabriela Bercea partidelor din Opoziţie?

Nu ne aşteptam să existe prea mulţi ziarişti în Vâlcea care să scrie că Justiţia vâlceană a comis un grav abuz în cadrul unui proces civil în care a dat câştig de cauză deputatului Cristian Buican obligând firma editoare a „ Ziarului de Vâlcea şi pe ziaristul Tiberiu Pîrnău să plătească daune de 500 de milioane de lei vechi pentru că a publicat sub semnătura acestuia un editorial critic la adresa politicianului. Era normal ca în inconştienţa (sau poate - ignoranţa) lor mulţi ziarişti şi patroni de gazete concurente să se bucure că „a murit capra vecinului" nerealizând apariţia unui precedent periculos.

Un precedent care va putea duce acum la mii de procese deschise la nivel local şi naţional de toţi politicienii mari sau mici pe care presa îi critică. Iar aceia care ştiu cum se fac aranjamentele în justiţie vor duce în faliment treptat presa care spune adevărul. Redactorul şef al cotidianului „ Viaţa Vâlcii", domnişoara Gabriela Bercea, are peste zece ani de presă. Perioadă în care a scris foarte multe articole critice la adresa unor politicieni. Unele mult mai dure decât editorialul care l-a deranjat atât de tare pe făţarnicul parlamentar liberal. Iar patronul de la „Viaţa Vâlcii", Petre Tănăsoaica, ar fi dat cu siguranţă de multă vreme faliment dacă ar fi trebuit să plătească 50 de mii de lei noi pentru fiecare articol dur pe care l-a scris şi publicat în ziarul său. Cu toate acestea în ediţia de sâmbătă, pe prima pagină, domnişoara Bercea publică două materiale.

Unul în care îşi exprimă indirect acordul cu sentinţa ilegală a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, bucurându- se parcă de faptul că domnul Buican ar putea câştiga nişte bani nemunciţi iar alături un material critic, de fapt editorialul ziarului, în care Bercea face cu ou şi cu oţet întreaga opoziţie acuzând-o că recensământul populaţiei a fost un eşec în România datorită politicienilor din opoziţie. Cât ar trebui să ceară aceşti politicieni în instanţă de la tine domnişoara Bercea? Vreo 5 miliarde? Cum te-ai simţi dacă pe acelaşi nou Cod Civil şi prin aranjamente şi trafic de influenţă aceşti politicieni te-ar duce pe tine şi „Viaţa Vâlcii" în faliment pur şi simplu pentru că ai vrut să îţi prezinţi public un punct de vedere, pentru faptul că, la fel ca Tiberiu Pîrnău, ai crezut că un jurnalist are dreptul la o opinie?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe