Slujbă arhierească şi Pelerinaj cu Icoana Maicii Domnului în parohia Ciunget, comuna Malaia

miercuri, 12 octombrie 2011

Slujbă arhierească şi Pelerinaj cu Icoana Maicii Domnului în parohia Ciunget, comuna Malaia

În perioada 17 - 18 octombrie 2011, cu ocazia prăznuirii „Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca", credincioşii din Parohia Ciunget, comuna Malaia, judeţul Vâlcea, vor avea bucuria duhovnicească de a se închina la Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, adusă cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, de către părintele paroh Adrian Barbu, de la Mănăstirea Surpatele, comuna Frânceşti, judeţul Vâlcea.

Icoana Maicii Domnului va fi aşezată în aceste zile spre rugăciune şi închinare în biserica cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din parohia Ciunget, comuna Malaia, ce va fi deschisă permanent pelerinilor doritori de trăire spirituală sfântă. Sărbătoarea va fi completată şi de un bogat program liturgic, care va cuprinde Taina Sfântului Maslu, Taina Spovedaniei şi Euharistiei, Vecernia cu Litie, Utrenia, Acatistul Maicii Domnului, Parastas pentru eroii, ctitorii şi binefăcătorii sfintei bisericii, şi va culmina cu Sfânta Liturghie săvârşită în ziua de marţi, 18 octombrie.

Luni, 17 octombrie, de la orele 16,00, în biserica parohială se va săvârşi slujba Vecerniei cu Litie şi a Acatistului Maicii Domnului, urmată de o Procesiune solemnă cu Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, pe traseul: Biserică - Uzina Hidroserv - Complex Comercial - Şcoala Ciunget şi întoarcere la biserică. Marţi, 18 octombrie, de la orele 9,30, va fi oficiată Sfânta Liturghie de către Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

La eveniment sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai administraţiei locale şi centrale, preoţi şi credincioşi din parohie şi din eparhie. (Arhidiacon Ioan Liviu Găman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe