Pachete “electorale" pentru bătrâni din partea primarului Rădulescu

duminică, 2 octombrie 2011

Pachete „electorale" pentru bătrâni din partea primarului Rădulescu

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice - sărbătorită la 1 octombrie - Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, prin intermediul Direcţiei de Protecţie Socială, a acordat gratuit joi, 29 septembrie, pachete cu alimente (ulei, zahăr, pui, caşcaval, suc şi prăjituri) celor 11 persoane vârstnice asistate la domiciliu. În cadrul acestui program social preluat de DPS din anul 2000, bătrânii asistaţi la domiciliu beneficiază de servicii de mic menaj, de cumpărături, sau de relaţionare cu instituţiile publice.

La acest moment, administraţia locală a municipiului Râmnicu Vâlcea derulează mai multe programe destinate persoanelor vârstnice, printre care realizarea şi gestionarea a 6 cluburi ale pensionarilor (două în cartierul Ostroveni şi câte unul în cartierele "1 Mai", Petrişor, Nord şi Traian), inclusiv sprijinul financiar pentru organizarea unor manifestări mai ample, gen Balul Pensionarilor, Ziua Femeii etc.; facilităţi acordate la transportul în comun prin intermediului S.C. ETA S.A. (transport gratuit pentru persoanele cu vârsta de peste 62 ani, tarife reduse cu 50% pentru pensionarii cu vârsta până în 62 de ani şi cu pensia mai mică de 550 lei);

acces la preţ redus pentru pensionari la instituţiile de cultură şi agrement administrate de municipalitate (Teatrul Municipal "Ariel", Filarmonica "Ion Dumitrescu", Ştrandul Ostroveni, Grădina Zoologică); acordarea Diplomelor de Fidelitate şi a unei indemnizaţii de 600 lei cuplurilor de râmniceni care aniversează 50 de ani de căsnicie; acordarea Diplomelor "Vârsta de Aur" şi a unei indemnizaţii de 500 lei persoanelor care împlinesc vârsta de 100 ani; construirea Centrului Rezidenţial pentru Persoane de Vârsta a III-a (cu o capacitate de 80 locuri) etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe