|duminică, noiembrie 19, 2017
  • Follow Us!

Firma CAZICOM şi-a făcut treaba cu profesionalism şi este aproape de finalizarea lucrărilor 

• Primarii din Slătioara şi Pietrari pot declara „obiectiv îndeplinit”

Firma CAZICOM şi-a făcut treaba cu profesionalism şi este aproape de finalizarea lucrărilor

Primarul comunei Slătioara, Sorin Romcescu, ne-a declarat recent că lucrările la reţeaua de canalizare, la staţia de epurare şi la căminul de bătrâni sunt în fază finală. „Acum se asfaltează ultimii kilometri la proiectul integrat pe Măsura 322, iar eu preconizez că toate lucrările din acest proiect se vor finaliza în câteva săptămâni. De asemenea, avem depus, prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, un proiect care prevede asfaltarea a 12,5 kilometri de drumuri comunale şi construcţia unui pod. În acest moment, toate acestea se află în fază de licitaţii la Ministerul Dezvoltării Regionale. La Compania Naţională de Investiţii am depus un proiect care vizează reabilitarea Casei de Cultură din localitate”, ne-a precizat primarul comunei Slătioara, Sorin Romcescu.

Proiectul de anvergură, pe PNDR – Măsura 322, este în valoare de 2,5 milioane de euro. Proiectul cuprinde cinci obiective importante. Licitaţia pentru acest proiect a fost câştigată de SC CAZICOM SRL, un constructor care-şi face treaba cu profesionalism. Primul obiectiv îl reprezintă introducerea canalizării pe o lungime de 20,5 kilometri, investiţie care până la ora actuală s-a realizat integral. Un alt obiectiv îl constituie construirea unui cămin de bătrâni ultramodern în satul Milostea. „Construcţia a fost finalizată şi urmează să facem dotările necesare în vederea funcţionării acestui cămin de bătrâni. Proiectul mai cuprinde o extindere de alimentare cu apă pe o lungime de doi kilometri care a fost finalizată, achiziţionarea unei scene mobile pentru organizarea unor festivaluri cu specific local, precum şi reabilitarea şi modernizarea unor drumuri de interes local”, a mai spus primarul Sorin Romcescu.

Primarul comunei Pietrari, Nicolae Moraru, ne-a declarat că societatea CAZICOM SRL a executat până în prezent peste 80% din lucrările care îi reveneau prin proiect. „S-au finalizat lucrările la Centrul Social şi la Căminul Cultural, iar aici urmează să realizăm dotările cu mobilier şi aparatură specifică. Tot CAZICOM a reuşit să asfalteze întreaga porţiune de 5 kilometri de drumuri, cât avea prevăzut în proiect. Singura componentă a proiectului care a mai rămas de realizat este construcţia estradei cu specific tradiţional şi popular”, ne-a declarat primarul Nicolae Moraru.
(P.C.)

Leave a Response