Comisarii Gărzii Financiare Gorj îl ţin în braţe pe infractorul vâlcean Nicolae Minea?

miercuri, 28 septembrie 2011

Comisarii Gărzii Financiare Gorj îl ţin în braţe pe infractorul vâlcean Nicolae Minea?

Infractorul economic Nicolae Minea este băgat în „corzi" de acţionarii minoritari de la Hotelul Alutus. Aceştia îl acuză pe Minea că doreşte să-şi însuşească bunuri din Hotelul Alutus, prin intermediul unor facturi false emise de firme fantomă. În acest timp, comisarii Gărzii Financiare Gorj, în raza cărora de activitate se află firmele infractorului vâlcean, stau cu mâinile în sân, nedorind, parcă, să-l deranjeze pe Minea. Materialul pe care-l dăm astăzi publicităţii a fost transmis următoarelor instituţii: Parchetul Judeţean Vâlcea, Parchetul Judeţean Gorj, Direcţia Finanţelor Publice Gorj, Garda Financiară Gorj, Direcţia Finanţelor Publice Vâlcea, Garda Financiară Vâlcea.

„Subscrisa ASOCIAŢIA ACŢIONARILOR MINORITARI ALUTUS - TURISM Rm.Vâlcea, cu sediul în Rm.Vâlcea str. Calea lui Traian nr.93, prin reprezentant legal, Manda Leonica - preşedinte, formulăm prezenta plângere faţă de acţionarii si administratorii SC ARICOM SA şi SC GEMENISERV SA, ambele cu sediul actual în Tg.Jiu şi solicităm să se facă cercetări faţă de aceştia, sub aspectul infracţiunii de înşelăciune fals şi uz de fals, dar şi evaziune fiscală, pentru următoarele motive:
De la început trebuie să precizăm faptul că cele două firme aparţin grupului de firme (peste 38), constituite şi administrate în fapt de Minea Nicolae, din Rm. Valcea, cel care prin mijloace dolosive a preluat întreg patrimoniul fostului SC ALUTUS SA iar administratorii sunt salariaţi ai acelor firme.
- Începând cu data de 23 iunie 2011, hotelul Alutus a trecut în proprietatea SC UZINA MECANICA RM.VALCEA SA, ca urmare a cumpărării de către aceasta, prin licitaţie publică de la firma de lichidare CASCONT IPURL FOCŞANI.

După preluare, Minea Nicolae împreună cu administratorii SC GEMENISERV, SC SCIM INDUSTRIE MICA, SC ARICOM SA,...au iniţiat peste 12 acţiuni civile de contestaţie la executare, suspendarea executării, recuzarea executorului judecătoresc...respinse una câte una de către instanţele vâlcene.
Totodată, SC ARICOM SA înaintează la data de 13.07.2011 adresa nr.179 către lichidatorul CASCONT IPURL Focşani, la care anexează 5 facturi în copii, toate emise în luna aprilie 2011 de către SC GEMENI SERV SA, pe numele cumpărătorului, având înscrise drept explicaţii, obiecte de inventar şi mijloace fixe, solicitând restituirea acelor bunuri care de fapt îi aparţin, motivând că ar fi rămas în custodia lichidatorului fără să existe un proces verbal de custodie semnat în acest sens. Trebuie precizat faptul că după evacuare, lichidatorul şi executorul au inventariat bunurile imobile (obiecte de inventar şi mijloace fixe) aflate în incinta Hotel Alutus, întocmindu-se în acest sens un proces verbal cu toate listele anexate, documente ce au fost semnate de comisia de inventariere, fiind de faţă şi Minea Nicolae.

Făcând o comparaţie între listele de inventar şi conţinutul facturilor amintite, se constată că de fapt bunurile menţionate în facturi sunt aceleaşi şi chiar păstrând o cronologie identică, ce ne duce la concluzia că cele 5 facturi sunt false, fiind întocmite ulterior evacuării dar antedatate pentru a li se da caracter de autenticitate.
Prezentăm în continuare cele 5 facturi, emise de SC GEMENISERV SA pe numele cumpărătorului SC ARICOM SA, pe care le anexăm în copie: factura nr.3090988/01.04.2011; factura nr.3090989/02.04.2011; factura nr.3090990/04.04.2011; factura nr.3090991/04.04.2011; factura nr.3090992/05.04.2011.

Din punctul nostru de vedere, cele 5 facturi sunt false, din următoarele motive: bunurile mobile din facturi au aparţinut dintotdeauna hotelului fiind utilizate în procesul serviciilor de cazare şi alimentaţie publică încă din anul 2000, acesta fiind de fapt obiectul de activitate al locaţiei; până la data evacuării spaţiile de cazare şi alimentaţie publică din hotel au fost închiriate de SC ALCAM1N SA. Apoi de SC IOCO IMPEX SRL şi în ultimul rând înainte de evacuare de SC AFAPREST COM SA toate făcând parte din grupul de firme constituit şi administrat în fapt de Minea Nicolae şi prin urmare toate au funcţionat cu aceste bunuri mobile; pe parcursul anchetei vom prezenta o listă cu persoanele, foşti salariaţi-acţionari ai fostului SC ALUTUS si apoi SC BATROSCOM SA care pot da relaţii in acest sens: să se compare listele de inventar şi bunurile trecute în facturi şi o să observaţi cronologia consemnării lor.

Solicităm efectuarea unei verificări financiar-contabile, care să stabilească: dacă bunurile au fost legal aprovizionate de SC GEMENISERV SA şi au fost menţionate corect în evidenţele contabile; dacă au fost raportate în decontul de TVA aferente lunii aprilie 2011 atât de vânzător cât şi de cumpărător şi dacă a fost achitat TVA-ul; dacă SC AR1COM SA a avut punct de lucru declarat în incinta hotelului Alutus şi dacă a achitat contribuţiile sociale şi impozitele aferente la bugetul consolidat al statului. Pentru cercetarea cu operativitate a acestor fapte şi împrejurări vă precizăm faptul că SC BATROSCOM SA prin lichidator, CASCONT IPURL Focşani, a solicitat verificări financiare de legalitate a tranzacţiilor 1a Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea şi Gorj, dar şi la Garda Financiară Vâlcea şi Gorj.

Solicităm prin urmare efectuarea de cercetări faţă de persoanele implicate şi tragerea lor la răspundere în raport de vinovăţie, conform legilor în vigoare .
În cauză, considerăm că sunt îndeplinite condiţiile art.9 alin. 1,2 si 3, din L.nr.241/2005 -legea pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, în care se precizează că: Săvârşirea infracţiunii prin evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi."

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe