|marți, noiembrie 21, 2017
  • Follow Us!

Sfinţirea Crucii ridicate în memoria viticultorilor şi agricultorilor 

Comuna Orleşti:

Sfinţirea Crucii ridicate în memoria viticultorilor şi agricultorilor

Sâmbătă, 24 septembrie 2011, în comuna Orleşti, judeţul Vâlcea se vor desfăşura manifestări religioase şi culturale, urmate de o Procesiune cu icoana „Adormirii Maicii Domnului”, pe traseul Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului”, din satul Orleştii de Sus până în Dealu Crisasca, unde va avea loc Sfinţirea Crucii ridicată în memoria viticultorilor şi agricultorilor din localitate.

Primarul localităţii Orleşti, Constantin Cârstina, ne-a declarat că manifestările se vor desfăşura după următorul program:

Orele 15,30 – Sfinţirea Grădiniţei cu program prelungit din satul Sâlea, com.Orleşti;

Orele 16,00 – 17,15 – Slujba Vecerniei cu Litie săvârşită de P.S. Emilian Lovişteanul înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi în biserica parohială ,,Adormirea Maicii Domnului”, din parohia Valea Bisericii;

Orele 17,15 – 17,45 – Sfinţirea spaţiului consacrat aprinderii de lumânări;

Orele 17,45 – 18,15 – Procesiune cu icoana ,,Adormirea Maicii Domnului” pe traseul Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” – Dealu Crisasca;

Orele 18,15 – 18,45 – Sfinţirea Crucii din Dealu Crisasca ridicată în cinstea viticultorilor şi agricultorilor din comuna Orleşti;

Primarul Cârstina a mai adăugat că: „La manifestările religioase din comuna Orleşti sunt invitați să participe preoţi, oficialităţi, profesori, oameni de cultură și credincioși din parohie şi din localităţile învecinate.”

 

Leave a Response