|miercuri, noiembrie 22, 2017
  • Follow Us!

Preoţii Cristian şi Sandu Cristescu au trecut la greco-catolicism 

Ca urmare a abuzurilor la care au fost supuşi de către conducerea Arhiepiscopiei Râmnicului,

Preoţii Cristian şi Sandu Cristescu au trecut la greco-catolicism

Tiberiu Pîrnău

Preoţii Cristian şi Sandu Cristescu au capitulat în faţa sistemului corupt până în măduva oaselor, care a pus stăpânire pe Arhiepiscopia Râmnicului, şi au luat decizia de a deveni slujitori ai Bisericii Greco Catolice. Hotărârea fermă şi irevocabilă a fost adoptată ca urmare a deciziei Episcopului Emilian Lovişteanu, supranumit „Loveleşteanul” din motive lesne de înţeles, de a-l instala pe popa cămătar Ion Predescu – preot paroh la Biserica „Cuvioasa Parascheva” din Râmnicu Vâlcea. Răutatea şi abuzul episcopal au culminat prin decizia aberantă, prin care preotului Sandu Cristescu i s-a interzis să mai ţină slujbe la biserica la care era preot de mai bine de 30 de ani. Într-o conferinţă de presă, Cristian Cristescu şi-a motivat decizia: „Până în acest moment am slujit în Biserica Ortodoxă, însă, datorită abuzurilor la care am fost supus de către mai marii Arhiepiscopiei Râmnicului în ultima perioadă, am luat hotărârea să-mi urmez credincioşii, care în mare masă au trecut la biserica greco-catolică. Luni, 19 septembrie, s-a predat inventarul către preotul actual paroh, Ion Predescu. Am lăsat în bugetul parohiei suma de 800 de milioane de lei vechi şi inventarul de obiecte de cult bisericesc, unele dintre ele făcând parte din patrimoniul naţional. Eu, împreună cu tatăl meu, Sandu Cristescu, vom sluji Bisericii Greco-Catolice până la moarte. Nu ne vom întoarce niciodată din deciziile pe care le luăm. Decizia este definitivă şi irevocabilă.

Anunţ credincioşii că miercurea şi vinerea, de la ora 10.30, ne vor găsi la Biserica , unde vom sluji Sfântul Maslu, iar duminica vom sluji în sobor tot la această bisericaă până în momentul în care se va construi urmatoarea biserică. Am promis credincioşilor – şi mă voi ţine de cuvânt – că următoarea biserică nu-mi va aparţine mie, ci le va aparţine decât lor, enoriaşilor. În momentul construcţiei, înălţării ca edificiu, ea va avea două hramuri. Va fi unicat în România! Primul hram va fi Maica Domnului, pe 8 septembrie, iar cel de-al doilea hram, Sântul Ioan Paul al II-lea. La ora actuală se lucrează la proiectul de construcţie al acestei biserici. Slujbele care se vor ţine în biserica greco-catolică sunt aceleaşi ca şi în biserica ortodoxă română, şi asta din punct de vedere al ritualurilor, înmormântărilor, al slujbelor de cununii, de botezuri, masluri şi celelalte servicii divine. Noi ne vom păstra acelaşi respect faţă de credincioşii care ne vor urma, ca înmormântările să fie gratuite, să nu cerem nici un fel de taxe, iar contribuţia la fel ca şi la Biserica , să fie benevolă. La orice oră din zi şi din noapte mă voi deplasa la orice bătrân sau credincios în parte. La fel ca la biserica la care am slujit până acum şi aici vom ţine slujbe în fiecare zi.”

Am încercat să aflăm un punct de vedere şi de la reprezentanţii Arhiepiscopiei Râmnicului. Din păcate, încercările noastre au fost sortite eşecului, sutanele episcopale nedorind să ne răspundă la întrebărilor.

Avem deja semnale că şi alţi preoţi ortodocşi îi vor urma pe cei doi preoţi Cristescu…

Leave a Response