Valeriu Stoica are la Drăgăşani un conac de cinci stele

duminică, 18 septembrie 2011

• Fostul ministru al Justiţiei

Valeriu Stoica are la Drăgăşani un conac de cinci stele

Potrivit publicaţiei „Ziarul Financiar", producătorul de vinuri Agricola Ştirbey, o afacere de familie controlată de descendenţi ai lui Constantin I.C Brătianu, atrage 2.000 - 3.000 de vizitatori la domeniul din Drăgăşani (Vâlcea) printr-un vin special, Genius Loci, care se găseşte numai la cramă.

"Din start, în 2004, ţinta noastră a fost să atragem cât mai mulţi clienţi la domeniul din Drăgăşani petru a oferi vizite ghidate în vie şi cramă, degustări de vinuri şi mese", a spus Jakob Kripp. Baronul de origine austriacă Jakob Kripp şi soţia sa, Ileana Kripp, descendentă a familiei Brătianu, sunt acţionarii Agricola Ştirbey.

Pentru cazare, Jakob Kripp recomandă locaţia vecinilor, producătorul Avincis, afacere în care acţionar este Valeriu Stoica, fost ministru şi partener fondator al uneia dintre cele mai mari case de avocatură din ţară.

„Ziarul Financiar" mai arată că în vara acestui ani, Avincis a finalizat construcţia cramei şi restaurarea conacului şi de-abia recent se poate vorbi despre turism viticol aici. Domeniul familiei Stoica, Vila Dobruşa, cuprinde peste 30 de hectare de vie şi un conac aflat în proprietatea familiei din anii 1920. "Există planuri de integrare în turismul viticol, dar nu le-am finalizat încă", au spus Cristiana-Irinel şi Valeriu Stoica, proprietarii domeniului Vila Dobruşa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe